Adrian Dulcea, antrenorul celor de la Unirea Bascov, a devenit de curând antrenor coordonator la Academia de fotbal Eindhoven din București. Școala de fotbal a deschis primul centru la Bragadiru, urmând să deschidă alte centre în țară, unul fiind chiar la Pitești.
”Sunt doi oameni din București care se ocupă de asta, unul stabilit în Olanda, cel de-al doilea – bucureștean. În fiecare lună vor veni în România antrenori de la Eindhoven pentru a conduce antrenamentele și pentru a impune metodologia olandeză în cadrul academiei. Încearcă ușor-ușor să impună metodologia fotbalului olandez în cadrul acestei academii. Eu am colaborare cu această academie din Olanda de mai mult timp și, practic, sunt antrenorul român care trebuie să se ocupe de tot ceea ce încearcă ei să facă în România. Eu sunt în continuare antrenor la Unirea Bascov, aceasta fiind, așa cum am spus, doar o colaborare.
Nu știu cât ajută sau nu fotbalul argeșean această chestie, dar în primul rând această disciplină, rigoare a fotbalului olandez, consider că poate fi impusă și în fotbalul românesc, pentru că aici avem foarte mult de suferit. Dacă reușim să facem asta, cu siguranță pot apărea și rezultate într-o anumită perioadă de timp. Metodologia fotbalului olandez este un pic diferită, este bazată pe foarte multe jocuri, pe plăcere… Nu este nimic nemaipomenit… Eu lucrând în cadrul Federație Române de Fotbal la licențele A, B și C, oamenii m-au cunoscut și m-au ales că am fost ani la rând în Olanda tocmai pentru a vedea ce se întâmplă acolo; așa am ajuns să colaborăm. La Bragadiru este primul centru deschis de această academie, urmând să se facă alte trei centre la nivel național. Unul va fi în București și două în provincie, iar noi sperăm ca unul dintre ele să fie la Pitești”, ne-a declarat Adrian Dulcea.
Citește și „Având 100 şi ceva de copii în spate, nu putem să dăm cu piciorul aşa uşor unui proiect sănătos”
0 Comentarii