Web Analytics
scris marți, 12.05.2026

Acuzații grave de corupție și manipulare la Federația Română de Box. Cine sunt oficialii vizați de dezvăluiri

O investigație Gazeta Sporturilor dezvăluie un sistem de influență în Federația Română de Box, unde un grup restrâns condus de Vasile Cîtea este acuzat că manipulează premii, arbitraje și rezultate. Oficiali și antrenori susțin că sunt organizate medalii pentru sportive aduse „de pe stradă” și că arbitrii sunt presați să influențeze meciurile.

Citește șI: Scandal de proporții la Maternitatea Polizu: Medici acuzați că au lăsat un nou-născut să moară în incubator

Un grup restrâns de apropiați ai președintelui FRB Vasile Cîtea controlează deciziile și beneficiază direct de pe urma lor: „Ei se votează singuri la premieri, ei sunt pe liste, ei se aprobă, ei se acceptă”. Oamenii descriu o practică prin care sportive fără pregătire erau aduse la competiții pentru a abandona rapid și a genera premii: „Le aduceau de pe stradă. Aruncau prosopul și luau medalie”

Mai mulți oficiali angrenați în competiții susțin că arbitri fac semne în timpul meciurilor pentru a influența rezultatele: unul dintre ei spune că a fost amenințat că pierde delegările dacă nu se conformează; Președintele Colegiului Central al Arbitrilor, Cristian Ciornia, este acuzat că a intervenit direct într-un meci și că a promovat arbitri apropiați sărind etape obligatorii din carieră și că manipulează cântarele la competiții.

Federația Română de Box este controlată de un grup restrâns de apropiați ai președintelui Vasile Cîtea, susțin mai multe persoane care au activat în instituție, dar și surse care încă fac parte din structură.

Același cerc de oameni ar lua deciziile și ar figura pe listele de beneficiari: se fac liste de premiere pentru antrenori în eventualitatea în care unul dintre sportivi câștigă o competiție, iar oamenii din conducere sunt întocmai cei care apar pe aceste liste: „Când ai luat medalie, se face o propunere cu antrenorii care primesc bani. Ei sunt antrenorii de pe listele alea, ei se votează”, explică Alex Scarlat, fost antrenor federal și responsabil de competiții. 

Mai multe surse spun că, mai ales la fete, unde sunt puține sportive, unele ar fi aduse „de pe stradă” doar pentru a intra în competiție, a ajunge direct în semifinală sau finală, apoi a abandona rapid, pentru ca sportivul și antrenorul adverși să încaseze premieri: „Le aduceau de pe stradă. Efectiv, le luau, picau direct în finală sau semifinală, aruncau prosopul și luau medalie. Sportivul și antrenorul luau prime”.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Piste pentru pietoni la Câmpulung

Momentul este în ziua de luni, 4 mai 2026, spre prânz, locul este în apropierea fostei autogări din Câmpulung. O mașină de poliție oprește în...