Acuzaţii de hărţuire sexuală aduse lui Nicolae Poghirc, managerul Teatrului „Davila”

de | 19.03.2020 13:43 | Dezvăluiri

# „Am primit de la dl. manager o serie de sms-uri prin care îmi propunea să ne vedem, fie la mine în cameră, fie la dânsul”, spune fata care îl acuză # „Între orele 23:12 și 23:55 m-a apelat de mai multe ori” # Poghirc: „Nu vreau să comentez acuzațiile. (…) Se încearcă destabilizarea acestei instituții”

Mai mulți angajați ai Teatrului „Alexandru Davila” s-au adresat Jurnalului de Argeș și au povestit ce se întâmplă în „spatele cortinei”. Din considerente raționale, am decis să le păstrăm ascunsă identitatea, dar vă asigurăm că aceste persoane există. Nemulțumirile lor fac referire la acțiunile managerului Nicolae Poghirc, al cărui comportament este considerat „abuziv, dictatorial”, după cum se arată într-un memoriu pe care persoanele respective l-au trimis către conducerea Consiliului Județean Argeș și în care cer „îndepărtarea imediată din funcție a managerului Nicolae Poghirc și revenirea la o stare de normalitate”. Însă cea mai gravă acuzație arată un abuz sexual al managerului față de una dintre angajate, pentru care vom prezenta dovezi mai jos.
Săptămâna trecută, Jurnalul de Argeș a trimis o solicitare către Consiliul Județean Argeș pentru a afla ce măsuri s-au luat ca urmare a plângerii pentru hărțuire sexuală formulate de o angajată de la Teatrul „Al. Davila” împotriva managerului Nicolae Poghirc. Marți dimineață, CJ Argeș a trimis următorul răspuns oficial: „La nivelul Consiliului Județean Argeș a fost înregistrat un număr de 6 sesizări/petiții cu privire la activitatea managerului Teatrului «Al. Davila» din Pitești”. Dintre acestea, trei sesizări au fost soluționate, o sesizare a fost soluționată de Comisia de disciplină din cadrul CJ Argeș, „o sesizare/petiție se află în curs de soluționare, urmând a fi soluționată cu respectarea dispozițiilor art. 8 din Ordonanța nr. 27/ 2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, cu modificările și completările ulterioare; o sesizare a fost transmisă organelor abilitate, având în vedere că aspectele sesizate nu sunt de competența instituției noastre”, se arată în răspunsul semnat de administratorul public Maria Dinu.

Memoriul angajaților de la Teatrul „Davila”: „Abuzurile d-lui Poghirc asupra angajaților au ajuns de nesuportat”

„Domnule președinte, un grup de actori salariați ai Teatrului «Alexandru Davila» Pitești, vă aducem la cunoștință modul în care domnul manager general al Teatrului «Alexandru Davila», Nicolae Poghirc, înțelege să își exercite atribuțiile în raport cu salariații acestei instituții și, mai mult, vă vom expune fapte concrete care arată comportamentul abuziv, dictatorial, care încalcă grav normele și principiile fundamentale care reglementează raporturile de muncă. Această situație persistă chiar de la preluarea mandatului de manager al domnului Poghirc, iar în prezent abuzurile acestuia asupra angajaților au ajuns de nesuportat, situație ce ne-a determinat să formulăm prezentul memoriu. Situația este atât de gravă în relația dumnealui cu salariații, încât suntem hotărâți să nu mai participăm la activitatea teatrului atâta timp cât domnul Poghirc se află în funcția de manager general al Teatrului „Alexandru Davila”.
În acest sens exemplificăm modul abuziv în care înțelege dumnealui să își exercite atribuțiile.
Cu privire la actrița L.D., arătăm că aceasta își desfășoară activitatea fără contract de muncă de la data de 31 decembrie 2019, ea prestând aceeași activitate ca în perioada în care deținea contract de muncă. Considerăm că este un abuz din partea managerului, care, deși a convocat-o pentru toate activitățile curente, conform fișei postului, refuză să îi prelungească contractul de angajare și să îi plătească salariul cuvenit. (…)”

Acuzații de hărțuire sexuală

„Nu numai hărțuirea morală intră în metodele de conducere ale domnului manager, ci și hărțuirea sexuală, acesta având un comportament cu conotații vădit sexuale asupra actrițelor din teatru. Un exemplu este situația groaznică în care a fost pusă colega noastră M.B., de la care Nicolae Poghirc, făcând abuz de funcția pe care o deține, a încercat să obțină favoruri sexuale, profitând de poziția sa dominantă de angajator, actrița fiind în perioada de negocieri în vederea încheierii contractului de muncă. Anexăm declarația ei, dovezi de necontestat, o înregistrare audio ce dovedesc această hărțuire. Dacă nu se vor lua măsuri de urgență împotriva acestui agresor, actrița este hotărâtă să se adreseze public și să formuleze plângere în baza art. 223, Cod Penal, hărțuirea sexuală.”

„Mi-a spus că greșesc dacă refuz să mă întâlnesc cu dânsul chiar în noaptea aceea”

Declarația fetei arată cum a fost hărțuită de manager: „În luna februarie 2018 am început colaborarea cu Teatrul «Al. Davila». Spre sfârșitul lunii, dl. manager Poghirc Nicolae a avut un comportament necorespunzător, în sensul că a depășit limitele unei colaborări profesionale. Mai concret, într-o seară, la finalul repetiției, în jurul orei 21, m-a sunat și mi-a spus că trebuie să ne întâlnim. Eu am acceptat, neștiind despre ce este vorba, dar presupunând că scopul întâlnirii este unul profesional. Când ne-am întâlnit, s-a apropiat într-un mod nepotrivit de mine și m-a luat de braț în timp ce mergeam spre restaurantul Trattoria. Am fost șocată și nu am știut cum să reacționez. La restaurant am stat aproximativ o oră, timp în care dânsul mi-a cumpărat un ceai și o prăjitură. Dată fiind ora târzie, gesturile d-lui manager și modul în care a decurs discuția cu dânsul, pot spune că întâlnirea nu a fost una pe care să o pot încadra în zona profesională, ci, din contră, a fost o întâlnire în care am remarcat multe intenții nepotrivite ale dânsului. Mi-a bătut multe apropo-uri care m-au făcut să nu mă simt confortabil. Dânsul fiind mult mai în vârstă decât mine, cu multă experiență profesională și fiind și managerul teatrului, superiorul meu, m-a pus într-o postură de inferioritate și m-am simțit vulnerabilă și neajutorată. Mi-a spus că, dacă mă port bine, poate mă va duce în Japonia, i-a bătut chelnerului apropouri că este la o întâlnire cu mine, iar apoi mi-a dat detalii despre viața lui privată, cum ar fi faptul că este divorțat, că nu are copii, dar că își dorește și detalii despre locuințele sale. Când am plecat, mi-a spus că este cazat la același hotel ca și mine și m-a condus până la camera unde locuiam împreună cu o colegă. Întâmplarea a făcut să avem camerele vecine. În dreptul ușii, a vrut să mă sărute, iar eu am întors capul, a mai încercat odată, iar eu din nou m-am ferit. Iar apoi, râzând, mi-a propus să petrec noaptea la dânsul în cameră. Dar eu am refuzat. În data de 30 ianuarie 2019, am primit de la dl. manager o serie de sms-uri prin care îmi propunea să ne vedem fie la mine în cameră, fie la dânsul. Știind că trebuie să îmi negociez contractul, i-am propus să ne întâlnim în ziua următoare, dar a insistat să ne vedem în seara respectivă. Eu nu am vrut să ne întâlnim în vreo cameră de hotel, așa cum mi-a propus, ci i-am spus că prefer să ne vedem la recepție sau în oraș să bem un ceai, pentru că am vrut să evit să rămân singură cu el. A spus că mă va suna când va termina, iar la ora 22:08 am primit încă un sms de la dânsul: «M-am pilit puțin!!:)))». Între orele 23:12 și 23:55 m-a apelat de mai multe ori, eu am răspuns o singură dată, ocazie cu care mi-a spus că greșesc dacă refuz să mă întâlnesc cu dânsul chiar în noaptea aceea. I-am spus că nu pot. În tot acest timp se auzeau în mod constant bătăi în ușa de la camera mea. M-am speriat și mi-am dat telefonul pe modul silențios și i-am scris unui coleg mesaj să vină să mă ajute, deoarece el știa deja de la mine că dl. manager insistă să se vadă cu mine”, se arată în declarația fetei, colaboratoare a teatrului, a cărei identitate am preferat să o protejăm.

„A mușamalizat mai multe accidente de muncă”

„O altă victimă a comportamentului agresiv al d-lui Poghirc este actrița C.D., care, de asemenea, a fost hărțuită în diverse moduri de domnul manager, așa cum rezultă din declarația anexată. Actrița a activat fără contract timp de 3 luni, având spectacole și repetiții neremunerate. Pe lângă acest comportament abuziv, domnul Poghirc a încălcat și obligațiile legale prevăzute de Legea 319/2006 privind securitatea în muncă, în sensul că a mușamalizat – refuzând să comunice organelor abilitate – mai multe accidente de muncă care au avut loc în instituție. Unul dintre cazuri este situația colegei noastre M.O., care a avut două accidente la locul de muncă, așa cum reiese din declarația acesteia, anexată acestui memoriu”.

„Domnul manager a agresat fizic și un luminist”

„Pe lângă agresiunea verbală, domnul manager a agresat și fizic un luminist, salariat al teatrului, înaintea începerii spectacolului «Fania Fenelon», un spectacol de imagine în care lumina este esențială. Luministul, prezent la muncă de la ora 8 dimineața, încerca să stabilească luminile unui spectacol pe care nu îl cunoștea, nu avea repere de lumină, întrucât fostul luminist al acestui spectacol fusese dat afară pentru că îndrăznise să își ceară drepturile salariale, neplătite de două luni. Deși era ora 18:30 și spectacolul începea la ora 19, adică cu foarte puțin timp înainte de gong, și toată lumea era tensionată și obosită, domnul manager a început să urle din sala de spectacol la ambii luminiști, acuzându-i că nu sunt capabili de nimic și «mănâncă banii teatrului de pomană». Luminiștii (…) au cedat nervos și au spus că își dau demisia. Dl. manager a ieșit după ei pe hol urlând și l-a îmbrâncit pe unul dintre ei pe scări. La tot acest episod a fost martoră toată distribuția spectacolului «Fania Fenelon».”

„Actrițele teatrului nu trebuie să fie agresate sexual”

„Această stare permanent tensionată, întreținută de domnul manager, ne afectează atât fizic, cât și profesional. Noi suntem artiști, creatori de emoție și adevăr, suntem niște apostoli care vorbesc, pun probleme, încearcă să educe, să dea semnale de alarmă Cetății. Noi, actorii, suntem vocea Cetății și pentru această menire avem nevoie în munca noastră de creație de o atmosferă caldă, calmă, luminoasă, plină de bucuria creației, fără constrângeri dictatoriale, abuzive, absurde. Actrițele teatrului nu trebuie să se simtă agresate sexual și niciun angajat din nicio instituție nu trebuie să se simtă abuzat moral și umilit de către un manager, care în cazul nostru a transformat teatrul, o instituție publică, de cultură, într-o întreprindere privată guvernată după bunul plac, în total dezacord cu normele etice și morale ale unei societăți normale. Această situație descrisă de noi a făcut subiectul articolelor din presa argeșană, așa cum rezultă din articolele anexate, arătând că domnul manager este implicat în scandaluri și procese și cu alți angajați ai teatrului. Situația aceasta afectează atât imaginea instituției, cât și integritatea psihică, morală și fizică a salariaților (…)”, se mai arată în memoriul surselor noastre.

Replica lui Poghirc: „Mai rămâne să fiu acuzat că am omorât pe cine ştie cine”

Ce spune managerul Nicolae Poghirc despre acuzațiile aduse, pe care nu le-a comentat însă: „De trei ani de zile sunt acuzat de tot felul de lucruri, dar ce este mai important de spus, din punctul meu de vedere, este faptul că observ că de când sunt director, de trei ani de zile, se încearcă sistematic destabilizarea acestei instituții. Mai rămâne să fiu acuzat că am omorât pe cine știe cine. Lucrurile importante din teatru n-au fost relatate în presă și e păcat, nu s-a relatat nimic despre premiile pe care teatrul le-a luat. Nu s-a relatat nimic despre premierele pe care le-a avut, vorbesc despre cele cu succes la public”.

Pe principiul „dai în mine, dai în fabrici şi uzine” se apără Poghirc

Pentru că scopul acestui articol sunt acuzațiile grave la adresa managerului Poghirc scrise în memoriu și nu părerile lui despre ce ar trebui să apară în Jurnalul de Argeș, l-am mai întrebat odată cum comentează acuzațiile. „Repet a nu știu câta oară – și vă rog să consemnați! – că mi se lasă impresia că se încearcă destabilizarea acestei instituții; or, eu am putere să lupt pentru ca această instituție să fie stabilă, dincolo de toate atacurile la adresa mea, la adresa instituției. Am puterea să le duc pe toate în spate, dar cred că e mai bine să se oprească toate aceste atacuri, pentru că eu nu mă voi opri din a pune această instituție pe picioare!”. Și tot așa, dl. Poghirc a „susținut în continuare că toate acuzațiile au menirea de a face rău teatrului „Davila”, nicidecum nu ar arăta greșelile domniei sale, dintre care unele chiar penale. Identificându-se permanent cu instituția, pe principiul „dai în mine, dai în fabrici și uzine”, practic mai mult s-a acuzat decât s-a apărat. În final ne-a pricopsit și cu părerea domniei sale despre Jurnalul de Argeș: „Eu cred că nu sunteți obiectivi”.

 

Articol scris de Mari Tudor

Distribuie!

3 Comentarii

  1. Pai inseamna ca madame iagar trebuia demisa de mult timp de la scoala populara. Intrebati cj ul de memoriile angajatilor cu privire la comportamentul acelei tacanite. Daca “actritele” au fost agresate, ma faceti sa rad, niste dansatoare fumate si spalciye, atunci justitia sa si faca treaba, dar unele persoane trebuie sa inteleaga ca de asta sunt platite, sa stea fizic la serviciu si sa mai si munceasca. De asta nu e suportat poghirc, ca va pune la munca, iar in ceea ce priveste acuzatiile acelor actrite, e grav daca estr adevarat, dar nu mai amestecati lucrurile. Ce cultura sa aiba un judet industrial? Ne meritam soarta. Au ajuns toate panaramele sa se considere actrite si vedete, cand si i trag pe bani sau favoruri e bine, acu e hartuire. Puneti mana pe munca, lasa ca vine jinga director, ati belit p…, acolo nu o sa mai fie hartuire ci sclavagism :))))))

  2. – Chiar asa ?! Dar, de cand, cocoana, contractele se fac la restuarant/la ceas de seara tarzie; rusine sa-ti fie, de-ai pricepe sensul aistui cuvant !

  3. jinga urmează să fie uns director adjunct, că de când se tot ploconește pentru postul ăsta, îi ajunge și lui câte dosuri a pupat să ajungă aici. Normal, postul se va ocupa prin “concurs” că așa e la stat, să vedem condițiile de participare, pariu ca îi vor veni mănușa domnului jinga. Așa că tot o mocirlă va fi la teatru ….