Campania „O stradă şi un bust în Piteşti pentru Constantin Stroe”
„Jurnalul de Argeș” a inițiat, încă din octombrie 2021, o campanie în cinstea fostului director al Dacia, Constantin Stroe. Până acum, numeroase personalități și-au spus părerea despre necesitatea unei străzi și a unui bust în Pitești pentru regretatul Constantin Stroe, iar în această ediție am invitat-o pe cunoscuta actriță Luminița Borta, de la Teatrul Independent Pitești, care ne-a declarat că este de acord cu inițiativa noastră.
„Lucrurile pe care le-a făcut, viziunea lui despre dezvoltarea zonei acesteia se simt și acum. Alături de ceilalți argeșeni, sunt recunoscătoare pentru ceea ce a făcut, pentru munca lui, pentru activitatea pe care a pus-o, până la urmă, în slujba noastră. Cei care au rămas, noi și cei care vin trebuie să înțelegem că munca și viziunea corectă, puse în slujba comunității, reprezintă niște lucruri care e necesar să fie răsplătite. E puțin, dar atât putem…”, ne-a spus actrița Luminița Borta.
0 Comentarii