La 1 iulie 2021, cu prilejul aniversării a 91 de ani, Ion Caramitru, ca director al Teatrului Național București, a sunat-o personal pe Ileana-Ussy Iordache să îi spună la mulți ani, ca artistă societară a TNB, unde jucase o viață sute de roluri. În curând, Ion Caramitru avea să se stingă și, la câteva zile distanță, chiar sărbătorita.
Începând din 13 septembrie 2021, teatrul românesc este mai sărac. Celebra actriță de teatru și film Ileana Iordache nu mai e printre noi. Anunțul dispariției actriței a fost făcut pe pagina de facebook a TNB.
Ileana a inspirat personajul Adnana din „Toate pânzele sus”
„Adnana” – cu soţul, scriitorul Radu Tudoran
Venind dintr-o familie de cărturari (fiică a marelui critic literar Vladimir Streinu) și fosta soție a celebrului Radu Tudoran, creatorul celebrului volum “Toate pânzele sus!”, Ileana Iordache și-a dedicat întreaga viață scenei (teatru și film; domnia sa a inspirat personajul Adnana din „Toate pânzele sus!”).
Născută în 1930 la Găești, unde Vladimir Streinu (născut la Teiu, profesor și la „Brătianu” din Pitești) era profesor, Ileana Iordache avea norocul să se nască într-o familie celebră. Nicolae Iordache, cunoscut sub pseudonimul Vladimir Streinu, tatăl actriței, a fost unul dintre cei mai mari critici literari ai țării, poet, eseist și traducător român. Mama sa, Elena Iordache-Streinu, a publicat romanul „Păuna și copiii ei”. În 2006, tatăl actriței Ileana Iordache a fost ales membru post-mortem al Academiei Române.
Acum câțiva ani, ea a publicat o carte excepțională, „Vladimir Streinu, tatăl meu”. În afară de fiica lui Lucian Blaga, nimeni nu a mai făcut așa ceva pentru recuperarea adevărată a memoriei unui mare scriitor.
În familie, actrița era alintată sub apelativul Ussy, numele unei localități din Franța, iar numele real era Maria-Elena. Cartea despre tatăl său și-a semnat-o cu Ileana Iordache-Streinu (ca și studiile introductive la cele 5 sau 6 volume apărute cu sprijinul său la Ed. Bibliotheca; a denunțat, în zadar, edițiile pirat apărute din opera tatălui său).
A fost înmormântată pe 14 septembrie, la Cimitirul „Bellu”
Înmormântarea a avut loc la 14 septembrie, la Cimitirul „Bellu”, pe Aleea actorilor. Regret nespus că nu am participat, aflând prea târziu…. De menționat faptul că în Casa memorială „Vladimir Streinu” din Teiu, pe un perete întreg, se află reflectată o parte din opera sa de actriță a Teatrului Național.
Trebuie să mai spun că am colaborat mulți ani cu domnia sa. Ba la Caietele „Vladimir Streinu” pe care le-am editat, ba la Concursul național de critică și istorie literară „Vladimir Streinu” pe care l-am organizat trei ani, ba la întâlnirile de la casa memorială din Teiu (organizate de mine, când duceam cu autobuzul scriitori din Pitești, ba de verișoara mea Marilena Lică-Mașala, ba de Prefectura Argeș). Sau la întâlnirile de la Pitești și Găești. Când auzea de numele tatălui, imediat spunea „Prezent!”, deși avea o vârstă înaintată. Am vizitat-o acasă în câteva rânduri. Totul era un sanctuar în memoria marelui său tată. Mi-a îndreptat, tacit, discret, câteva erori din cartea mea despre revista „Kalende”, scoasă de Vladimir Streinu. Nu și-a ascuns uimirea că dețin lucrări ale tatălui domniei sale pe care nu le are nici Biblioteca Academiei. Și nici acasă nu le avea, pentru că la arestarea din 1959 a lui Vladimir Streinu, Securitatea îi confiscase toate cărțile de autor, doar-doar va găsi ceva că e… legionar!!! Când era invers, avusese de suferit, ca democrat convins, de pe urma legionarilor.
Citește și Andrei, „fiul regimentului”, face naveta 20 km pe zi ca să ajungă dansator
A jucat în filmul ”Mofturi 1900”, regizat de Jean Georgescu
O ultimă mare bucurie a avut d-na Ileana Iordache-Streinu. Dar despre aceasta să-i dăm cuvântul lui Nicolae Mecu (retras la Călinești, cel mai important istoric literar al Argeșului, cu care, întâmplător, în ultimele săptămâni, tot plănuiam o vizită la casa memorială de la Teiu).
Nicolae Mecu: „N-am văzut-o pe scenă, ci numai în film (între altele, în minunatul lungmetraj «Mofturi 1900» al incomparabilului Jean Georgescu). Nefiind, totuși, în materie, nu mă voi opri asupra sa în această ipostază. Postura pe care am cunoscut-o a fost aceea de păstrător al memoriei lui Vladimir Streinu, de administrator al operei lui. S-a achitat de aceste îndatoriri cu fermitate și consecvență, însă cu discreție, departe de ostentația și pretențiile obișnuite ale urmașilor marilor scriitori și artiști (de pildă, a donat Muzeului Național al Literaturii Române arhiva Vladimir Streinu fără să pretindă vreun leu). Personalitate ea însăși, nu a profitat de pe urma formulei „sunt fiica lui…”.
Asta nu a împiedicat-o să cinstească memoria părintelui, mai întâi punând la dispoziția cercetătorilor și editorilor operei acestuia tot ce deținea, fără, repet, vreo pretenție, fără morgă și fără toane de vedetă. Editând, împreună cu o echipă de specialiști, primele volume ale integralei Vladimir Streinu, am verificat pe cont propriu acest comportament de aristocrat autentic, această noblețe de caracter. Pe urmă, a editat ea însăși părți ca și necunoscute ale operei, de exemplu un volum cuprinzând o secțiune relevantă din publicistica politică interbelică a lui Streinu. În fine, a publicat o carte originală de memorialistică, «Vladimir Streinu, tatăl meu», scrisă în respectul adevărului, fără sentimentalisme postume, fără tentații incriminatorii și revanșarde. Când în colecția „Opere fundamentale” a Fundației Naționale pentru Știință și Artă, condusă de academicianul Eugen Simion, au ieșit cele două volume pregătite de noi, însumând peste 2500 de pagini apărute în condițiile tehnice ale colecției franțuzești Pléiade, Doamna Ileana Iordache-Streinu a fost de-a dreptul copleșită. Mi-a telefonat, negăsindu-și cuvintele, cu o recunoștință ce nu putea primi decât o singură replică: „Nu Dumneavoastră, noi suntem cei onorați, căci am avut prilejul de a ne ocupa de personalitatea și opera unui mare scriitor român”.
0 Comentarii