Web Analytics

„În acest an trebuie să ne clasăm pe locurile 1-4, iar anul următor să ne batem pentru campionat”

de | 4.10.2018 13:00 | Sport

# Florin Nini, antrenorul principal de la BCM U Piteşti, are obiective îndrăzneţe

# Ce v-a determinat să veniți la Pitești?
– Faptul că în ultimii ani Piteștiul este un centru baschetbalistic care a arătat că dorește să facă performanță, este un centru baschetbalistic stabil și un centru în dezvoltare. Drept care am considerat că trecerea mea la acest club înseamnă și pentru mine un pas în față și o contribuție personală în ceea ce privește dezvoltarea cluburilor și a tot ce înseamnă proiecte.
# Cine v-a contactat?
– Conducerea clubului. Totul a fost făcut profesionist, oficial… Am fost întrebat dacă sunt dispus să vin aici, ținând cont că eu eram deja de trei ani la un alt club. Experiență pot spune că am, având în vedere că am fost și la Steaua și la Tg. Jiu… Am discutat și ne-am pus de acord pe anumite lucruri. Am pornit pe un drum de doi ani, un drum care țintește medaliile.
# Concret, ce obiectiv aveți stabilit?
– Contractul este în derulare pe doi ani; în acest an trebuie să ne clasăm pe locurile 1-4, iar anul următor să jucăm o finală și – de ce nu? – să ne batem pentru campionat. Este un obiectiv destul de îndrăzneț. Majoritatea cluburilor în ultimii ani au investit în bugetele pentru jucători, în infrastructura cluburilor și în proiectele pentru copii și juniori, ceea ce este extrem de important pentru viitorul și continuitatea unui club. Am venit la acest club pentru proiectele care se doresc să se facă în decursul celor doi ani și, sigur, proiecte la care eu personal să pot să ajut.

„Clubul se află în plutonul primelor șase echipe în ceea ce privește investițiile”

# Cum vedeți lupta din acest sezon pentru podium?
– Este una extrem de grea. Dacă anii anteriori exista un lot de 12 echipe de valori diferite și puteai vedea la un singur meci ceea ce nu merge, în acest an fiecare meci este o finală. Va fi un stres mai mare, din punctul meu de vedere, în ceea ce privește și jucătorii și antrenorii, însă este un sistem nou, la care trebuie să ne adaptăm. Trebuie să fim corelați oarecum și cu ceea ce se întâmplă la celelalte cluburi. Adică obiectivul real și corect este obiectivul care se face în funcție de investiția generală a cluburilor, lucru care s-a văzut a fi pe plus în ultimii ani. Să ne uităm la ce investiții au făcut Sibiul, Clujul, Oradea, cluburi care rămân pe locuri fruntașe; noi suntem un club care am investit, nu mai mult, dar care va gestiona mai bine bugetul actual.
# Apropo! Cum este bugetul echipei în comparație cu anii trecuți și cum este față de celelalte echipe?
– Bugetul este cel de anul trecut. Cu acesta trebuie să obținem rezultate mai bune și trebuie să gestionăm mai bine acest lucru prin repartizarea bugetului și, bineînțeles, prin selecția jucătorilor. În ultimii ani au fost echipe care au investit mult, iar acest lucru s-a văzut și în clasament. Mă refer la Steaua, Sibiu, Oradea, Cluj etc. Noi suntem un club care se află în plutonul primelor șase echipe în ceea ce privește investițiile și sigur că dorim ca din punct de vedere sportiv să nu ne clasăm pe locul șase, ci să fim mai bine decât anul trecut. De la an la an trebuie să fim pe locuri din ce în ce mai fruntașe.
# Cine este liderul echipei sau pe cine vedeți în această postură?
– Sunt câțiva jucători care, datorită personalității, experienței competiționale și nivelului la care au jucat, se pot înscrie în jucătorii de top. Sunt unii jucători străini, dar poate fi vorba și de Tudor Gheorghe, cel pe care eu l-am adus aici și care îmi place foarte mult. Sunt jucători care pot fi oricând lideri. De fapt, acesta a fost și unul dintre principiile pentru modul meu de alcătuire a echipei, jucători de caracter, jucători de echipă, jucători cu personalitate. Dacă reușim o colaborare bună, sunt jucători care pot ajuta în orice moment al jocului echipa să câștige.

„Ne dorim să facem din echipa de baschet a Piteștiului o echipă fanion a orașului”

# Care sunt principalele contracandidate la podium?
– Oradea, Clujul, Sibiul și Steaua, care, deși a pornit mai târziu în pregătire din cauza problemelor de separare de CSM București, au jucători cu experiență, jucători care au câștigat campionate. Nu în prima parte a campionatului se câștigă această competiție, ci în prima parte se pot vedea foarte clar punctele forte ale echipelor.
# Au trecut 18 ani de la câștigarea campionatului de către Pitești. Care sunt șansele pentru un al doilea titlu?
– Este prematur să vorbim de titlu. Pentru titlu cred că trebuie mai mult decât un buget care să fie mai mare. Sunt multe lucruri care trebuie dezvoltate în jurul clubului, plecând de la organizare, de la management, de la infrastructură, de la organizare pe o structură piramidală… Ne dorim să facem din echipa de baschet a Piteștiului o echipă fanion a orașului.

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii