Web Analytics
scris sâmbătă, 20.07.2019

Accidente ușoare în Argeș

În această seară, pe autostrada A1, un autoturism a intrat în parapet două persoane fiind rănite în urma impactului. Din primele informații, victimele nu au suferit leziuni majore. La fața locului au ajuns o autospecială, un echipaj SMURD și unul SAJ.

Accidente ușoare în Argeș

De asemenea, pe DN7, în zona localității Stâlpeni, două autoturisme au fost implicate într-un accident. Potrivit primelor date, incidentul nu s-ar fi soldat cu persoane rănite. O ambulanță care trecea în momentul respectiv prin zonă a oprit, preventiv, pentru a se asigura că persoanele implicate nu au nevoie de ajutor.Urmează ca polițiștii să stabilească în ce circumstanțe s-au produs ambele accidente.

 

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

La vânat de urs, adunaţi ca la urs

Sălbăticiunile sunt prezențe obișnuite în zona Muscel, departe fiind vremurile în care ursul de la Rucăr provoca un miting în anul 2019 sau când un...

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...