Marți, 6 noiembrie, CNA întrunit în ședință a hotărât aprobarea acordării de licență națională postului de televiziune local Absolut TV, în urma evaluării și aprecierii de care s-a bucurat proiectul editorial prezentat. Absolut TV este o televiziune cu format generalist care va avea în grila de programe emisiuni dedicate tuturor categoriilor sociale și de vârstă. Postul de televiziune, care va putea fi recepționat prin satelit, va avea un înalt conținut informativ, astfel programele informative vor reprezenta minim 55% din totalul orelor de emisie, emisiunile educative – minim 5% din totalul orelor de emisie iar emisiunile culturale-minim 7%.
„Pentru noi trecerea de la o televiziune locală la una națională va însemna o investiție foarte mare în capitalul uman, dezvoltarea unei rețele de corespondenți în toată țara și atragerea unor buni jurnaliști. Ni se vor alătura astfel jurnaliștii Constantin Rudnițki și Liviu Moldovan (n.red. realizatorii postului tv de bussines Money News care a aparținut omului de afaceri Mohammad Murat). Vom dezvolta, de asemenea, colaborări cu televiziuni locale și regionale”, ne-a declarat Ramona Chiojdeanu, director executiv al Absolut TV.

Icoana făcătoare de minuni „Axion Estin” a fost adusă la Biserica Domnească din Curtea de Argeș
Începând cu data de 25 aprilie, de Izvorul Tămăduirii, o copie a Icoanei făcătoare de minuni a...
0 Comentarii