Ionuț Popescu, fostul economist al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Argeș (ADIA), și consilier local pe vremea fostului primar Cornel Ionică, a făcut acord de recunoaștere a vinovăției. El este cercetat în stare de libertate pentru delapidare în formă continuată și are proces în octombrie cu ADIA.
Reamintim că, în februarie 2021, Jurnalul de Argeș a prezentat în exclusivitate că fostul economist de la ADIA a avut un accident grav cu Loganul instituției în timp ce era sub influența alcoolului, pe 16 ianuarie 2021, în sensul giratoriu de la Mărăcineni. Mașina a fost avariată în proporție de 80%, iar Ionuț Popescu a plătit echivalentul în lei al sumei de 8.733 de euro pentru pagubele create și a avut nevoie de spitalizare și un concediu medical de 90 de zile.
Ulterior, conducerea ADIA, prin președintele de atunci, Cristian Gentea, a făcut plângere penală împotriva fostului economist, după ce au fost descoperite mai multe datorii și nereguli, dar și suma nejustificată/delapidată în valoare de aproximativ 675.000 lei, în urma unui audit independent. Fostul economist a recunoscut la notar prejudiciul cauzat instituției, a precizat că va aduce documente justificative și s-a angajat să îl returneze până la finalul lunii septembrie 2021, dar s-a răzgândit și, în iunie 2022, a dat în judecată ADIA pentru anularea declarației-angajament. Tribunalul Argeș i-a anulat însă această cerere de chemare în judecată.
Ar putea să primească închisoare cu suspendare
În acordul încheiat cu procurorii pe 21 iulie a.c se precizează că, „în perioada 01.01.2014-31.12.2020, în mai multe rânduri, în calitate de șef Departament Economic al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Argeș, și-a însușit în mod necuvenit sume de bani din gestiunea asociației, producând un prejudiciu în valoare totală de 664.857 lei, care se compune din salarii încasate necuvenit în cuantum de 254.440 lei, cât și retrageri de numerar din conturile asociației, pentru care nu există documente justificative, în cuantum de 410.417 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare în formă continuată”. Se mai menționează că pedeapsa apreciată ca fiind suficientă este de 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendare, având în vedere că inculpatul a încheiat acord de recunoaștere a vinovăției și nu are antecedente penale. Primul termen de judecată are loc în octombrie a.c., la Judecătoria Pitești.
Citește și Instanţa a menţinut actul prin care Ionuţ Popescu se angajase să restituie suma delapidată
0 Comentarii