Web Analytics

articol scris joi, 20 aprilie 2023

A murit Victor Nunweiller, unul din frații care au scris istorie la Dinamo

Victor Nunweiller a murit miercuri, 19 aprilie, la vârsta de 81 de ani. Fostul portar este unul dintre cei șapte celebri frați Nunweiller care au scris istorie la Dinamo. Frații Nunweiller sunt cei care au ”adus” porecla ”câinii roșii” în curtea lui Dinamo. Porecla ”câinilor roșii” s-a născut în timpul unui derby disputat împotriva Rapidului, iar acest simbol se află în prezent inclusiv pe stema formației înființate în 1948. Dintre cei șapte, numai unul nu a practicat fotbalul, iar numele lor este strâns legat de clubul din Ștefan cel Mare. Tristul anunț a fost făcut de Ioana Nunweiller, fiica legendarului Nelu Nunweiller. ”Dumnezeu să te oduhnească în pace Victor Nunweiller!”, a scris aceasta pe o rețea de socializare.

Citește și: Copil de trei ani ucis pe trecerea de pietoni în timp ce traversa strada cu tatăl şi fratele mai mare

Cei șapte frați Nunweiller: Costică Nunweiller (I) – poreclit Flencea, decedat în 2003, la 73 de ani. A jucat polo; Dumitru Nunweiller (II) – poreclit Cocușor, decedat în 2015, la 80 de ani. A jucat ca fundaș la Dinamo în sezonul 1960-61 și la Suceava în Divizia B; Ion (Nelu) Nunweiller (III) – decedat în 2015, la 79 de ani. A jucat ca fundaș, 287 de meciuri pentru Dinamo, 19 goluri. A antrenat și echipa FC Argeș în perioada 1990-1991; Lică Nunweiller (IV) – poreclit Gideon, decedat în 2013, la 74 de ani. A jucat ca fundaș, 151 meciuri la Dinamo, 5 goluri; Victor Nunweiller (V) – poreclit Parpală, a jucat ca portar la Dinamo Obor, Victoria, U Cluj. Ulterior a lucrat ca antrenor. A decedat pe 19 aprilie 2023; Eduard Nunweiller (VII) – a decedat în 2005, la 53 de ani. A jucat fotbal la juniorii lui Dinamo; Radu Nunweiller (VI) – poreclit Cârâială, are 78 de ani și e stabilit în Elveția. Mijlocaș cu 295 de jocuri și 38 de goluri la Dinamo, participant la CM 1970; este ultimul în viață, având 78 de ani.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Update. Cum s-a produs accidentul de la Albota, de pe DEx 12, soldat cu trei răniți

IPJ Argeș a revenit cu detalii privind accidentul, soldat cu trei răniți, produs sâmbătă, 14 noiembrie, în jurul orei 16, […] Citește!

Blocaj la granița cu Ucraina: Sute de camioane așteaptă la Vama Siret. Poliția de Frontieră a luat măsuri de urgență

Situație dificilă la Punctul de Trecere a Frontierei Siret, unde sute de transportatori așteaptă să părăsească România și să intre […] Citește!

Amendă uriașă pentru Meta: 805 milioane de euro pentru accesarea fotografiilor utilizatorilor fără acord explicit

Meta, compania care deține Facebook, a primit o amendă de 805 milioane de euro în Italia, după ce autoritățile au […] Citește!

Surpriză la prima ediție Eurovision Asia: O tânără de 19 ani a câștigat marele trofeu

Filipine a scris istorie la Eurovision Song Contest Asia 2026, câștigând prima ediție a competiției muzicale organizate pe continentul asiatic. […] Citește!

Victor Pițurcă, sfat pentru Gică Hagi: „Orice s-ar întâmpla, ar trebui să rămână”

Fostul selecționer al „tricolorilor”, Victor Pițurcă (70 de ani), și-a spus părerea despre demisia lui Gică Hagi de la naționala […] Citește!

Cristian Gațu, în stare critică! Ce se întâmplă cu fostul mare handbalist

Cristian Gațu (81 de ani), unul dintre cei mai mari handbaliști din istoria României, trece printr-o perioadă extrem de dificilă. […] Citește!

FC Argeş a pierdut amicalul cu Rapid

Profitând de pauza competițională, Rapid și FC Argeș au jucat un meci amical astăzi. Giuleștenii s-au impus cu 1-0, prin […] Citește!

Rwanda critică decizia Congo de a-l susține pe Dacian Cioloș pentru șefia Francofoniei

Ministrul de externe al Rwandei, Olivier J.P. Nduhungirehe, a reacționat la decizia Republicii Democrate Congo de a-și retrage candidatul din […] Citește!

caldura termoficare

Argeș. Situația avariilor la rețeaua de termoficare din Războieni

Sămbătă, 14 noiembrie 2026, Primăria Municipiului Pitești a postat pe pagina sa de facebook că Termo Calor Confort S.A. a […] Citește!

Fratele șefei Secției de contencios de la ÎCCJ, condamnat pentru exploatarea ilegală de balast

Marius Traian Tămagă, fratele judecătoarei Elena Diana Tămagă, președinta Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație […] Citește!

Ucraina ataca Rusia

Ucraina lovește adânc în Rusia. Incendii la un centru petrolier strategic și atac asupra unei baze aeriene militare

Ucraina a lansat noi atacuri la mare distanță asupra unor obiective strategice de pe teritoriul Rusiei, vizând infrastructura petrolieră și […] Citește!

Leordeni. Fiul și-a agresat mama. Arestat preventiv

Polițiștii din Leordeni au fost sesizați, la 13 noiembrie, cu privire la o stare conflictuală între o femeie, de 68 […] Citește!

Omul săptămânii

Dani Coman și Bogdan Andone

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Incendiul de la „By The Lake” şi Colonelul, un personaj omnipotent care veghează la „liniştea” zonei

Se pare că la Curtea de Argeș nu mai este nevoie doar de pompieri, polițiști și anchetatori. Avem nevoie și […] Citește!

La Câmpulung au venit cinci medici, acum se caută şefi de secţii

Cu Secția Oncologie redeschisă după cooptarea a doi medici și cu Urgențele deservite de încă trei medici, Spitalul Municipal Câmpulung […] Citește!

Primăria Câmpulung merge înainte cu pensionarii

Deși administrația locală beneficiază din plin de experiența consilierilor personali ai șefilor executivului, mai este nevoie și de susținere de […] Citește!

Foto-pamflete

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete