Majestatea Sa Regina Ana a României, soţia Regelui Mihai I al României, a încetat din viață, la vârsta de 92 de ani, la Spitalul din Morges, în Elveţia, a anunţat Casa Regală printr-un comunicat de presă. Înmormântarea va avea loc la Catedrala Arhiepiscopală și Regală din Curtea de Argeş, după ce trupul neînsufleţit al Reginei va fi depus o zi la Castelul Peleş, apoi la Palatul Regal din Bucureşti.
„Majestatea Sa Regina Ana a României a încetat din viaţă astăzi, luni, 1 august 2016, la ora 13.45, la Spitalul din Morges, în Elveţia. La căpătâiul Reginei au stat, până în ultima clipă, Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu, Principesa Elena, Principesa Sofia şi Principesa Maria. Majestatea Sa Regele Mihai a venit la spital, alături de Regină, în fiecare zi din ultima săptămână. Cu o zi înainte, Regina Ana a primit ultimele sacramente de la părintele titular al Parohiei Catolice din oraşul Morges”, se precizează în comunicatul Casei Regale.
În cursul zilei de mâine va fi făcut public, în detaliu, programul funeraliilor. Conform cu tradiţia Funeraliilor Regale din ţara noastră, corpul neînsufleţit al Reginei Ana va fi depus pentru o zi în Holul de Onoare al Castelului Peleş, iar apoi pentru o zi în Sala Tronului, la Palatul Regal din Calea Victoriei. Înmormântarea va avea loc la Curtea de Argeş, în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală, cel mai probabil pe 13 august.
Ultimele Funeralii Regale din România au avut loc la 24 iulie 1938, când Regina Maria a fost condusă pe ultimul drum. La dorinţa Majestăţii Sale Regelui Mihai I, funeraliile Reginei Ana vor respecta tradiţia înaintaşelor Majestăţii Sale.
Familia Regală anunţă mare doliu pentru primele 7 zile de la înmormântare şi doliu timp de 40 de zile.
Începând de mâine, cărţi de condoleanţe vor fi deschise simultan la Castelul Peleş, la Palatul Regal din Calea Victoriei şi la Palatul Elisabeta. Ele vor fi la dispoziţia publicului timp de 40 de zile de la data decesului. Condoleanţele pot fi transmise online la adresa .
Toţi cei care doresc să depună flori, jerbe sau coroane sunt invitaţi să o facă, începând de marți 2 august, la Palatul Regal din Calea Victoriei, în faţa intrării principale.
Moartea Reginei Ana survine în condițiile în care și starea de sănătate a Regelui Mihai este precară. Majestatea Sa a fost diagnosticat cu leucemie cronică și carcinom epidermoid metastazant și a suferit o intervenție chirurgicală, potrivit Consiliului Regal.
În urmă cu cinci luni, Regele Mihai a anunțat că este bolnav și că se retrage din viața publică, numind-o pe fiica lui, Margareta, Principesa Moștenitoare și Custode al Coroanei. La acea vreme, Principesa Margareta anunța că Regina Ana nu se simte bine.
D.G.
0 Comentarii