Dragoș Șeuleanu, fost preşedinte director general al Societăţii Române de Radiodifuziune în perioada 2001-2005, a decedat, în noaptea de miercuri spre joi, la vârsta de 63 de ani.
Citește și: Percheziții DNA la Spitalul Militar din capitală. Medici bănuiți că luau mită
A fost doctor în știinte economice și afaceri internaționale, manager, jurnalist de radio cu o carieră prodigioasă, expert în transfer de cunoaștere.
În mandatul său, Radio România a trecut printr-o transformare pentru a se adapta la cerinţele apărute în domeniu. De asemenea, tot atunci, radioul public a avut, la iniţiativa sa, o serie de acţiuni la nivel internaţional, inclusiv privind aderarea României la NATO şi Uniunea Europeană – scriu cei de la Radio România.
Dragoş Şeuleanu a parcurs toate etapele profesionale în cadrul instituţiei, de la redactor la funcţia de preşedinte director general.
A fost absolvent al Academiei de Studii Economice, iar în anul 2003, la 75 de ani de la înfiinţarea Societăţii Române de Radiodifuziune, a fost decorat de preşedintele României cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios”. A fost membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.
A mai ocupat, printre altele, funcțiile vicepreședinte si președinte interimar al Camerei de Comerț și Industrie a României.
Dumnezeu să-l odihnească!
0 Comentarii