Web Analytics

A murit Ciprian Chirvasiu, ziarist și poet din Schitu Golești

de | 14.07.2018 16:38 | Actualitate

Scriitorul, poetul şi ziaristul Ciprian Chirvasiu a murit vineri, la vârsta de 54 de ani, din cauza unui stop cardiac. Acesta va fi scos din spital abia luni, 16 iulie. Răposatul a fost, intre 1995 și 1996, purtător de cuvânt și consilier personal al lui Constantin Nicolescu, în perioada când acesta era prefect în Argeș; ziarist la mai multe publicații din țară și autor al numeroase poezii. Ciprian Chirvasiu va fi înmormântat în cimitirul din localitatea natală, Schitu Golești, posibil marți.

Moartea ziaristului a fost anunțată de asociaţia culturală Direcţia 9, al cărei membru era.
„Fratele și Maestrul nostru Ciprian CHIRVASIU, personalitate marcantă a culturii contemporane, și-a plătit astăzi datoriile pămîntești iar sufletul său s-a întors la Tatăl. Împărtășim întru totul durerea familiei și a tuturor celor care, cu bună dreptate, l-au iubit. Vom rămîne martorii frumuseții sale sufletești și a înălțimii sale spirituale. Dumnezeu să-l odihnească! Direcția 9”, se arată în anunț.

Distinsă personalitate a culturii contemporane

Scriitorul s-a născut la 25 ianuarie 1964, în localitatea Schitu Goleşti. A absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii din Baia Mare în 1987.

Ziaristul Ciprian Chirvasiu a lucrat în multe redacții din București. A fost, printre altele, editorialist la Adevărul, redactor sef -adjunct la „Săptămâna Financiară”, senior editor al saptamanalului „Eurolider”, șef al departamentului „Reportaj” la „Jurnalul Național”, redactor șef-adjunct la „Evenimentul Zilei”, secretar general de redacție la „Ziarul Financiar”. A primit, de asemenea, premiul pentru expresivitate jurnalistică în 2003.

A avut o îndelungă carieră publicistică. În anul 1996, a lansat primul volum de poezii: „Profesorul de limbă moartă”, Editura „Vinea”. A mai publicat „Ateliere în paragină – 24 de ore şi miezul nopţii cu Aurelian-Titu Dumitrescu”, Editura „Carte de suflet” 2002 şi „Destine fără noi (interviuri)”, Editura „Badea” 2006.

Articol scris de Mari Tudor

Distribuie!

0 Comentarii