Web Analytics
scris luni, 16.07.2018

A murit actorul Dumitru Drăgan, Fiu al Argeșului și Muscelului

Doliu în lumea teatrului românesc. A murit actorul Dumitru Drăgan, stabilit în Pitești. În această dimineață, un echipaj ISU a fost solicitat să intervină la o locuință dintr-un bloc situat lângă Teatrul “Alexandru Davila” Pitești. Aici a fost confirmat decesul actorului care avea 79 de ani.

A fost găsit cu rigiditate cadaverică, era mort de ceva vreme”, ne spune Mădălina Epure, purtător de cuvânt ISU Argeș. Vecinii susțin că actorul, octogenar, nu a mai fost văzut de câteva zile. Cauza decesului se va afla după necropsie.

Cred că s-a întâmplat ieri sau alaltăieri. De dimineață a fost făcut un apel de vecinii de pe scară. Au venit pompierii și l-au găsit mort în baie, așa am înțeles. Era pensionar. Are trei copii, dar locuia singur în blocul din fața teatrului”, a declarat, pentru Jurnal de Argeș, Marian Jinga, de la Teatrul „Al. Davila”.

Dumitru Drăgan- coleg de promoție cu actori celebri: Stela Popescu, Sebastian Papaiani și alții

Născut pe 2 decembrie 1939 în București, Dumitru Drăgan a fost absolvent al Colegiului Național „I.L. Caragiale”, promoția 1956 și a fost admis la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București. A fost coleg de promoție cu Stela Popescu, Rodica Popescu Bitănescu, Sebastian Papaiani, Anda Caropol și mulți alții.

A primit Titlul de Fiu al Argeșului și Muscelului în anul 2011

A jucat pe scena teatrelor din București, Brașov, Baia Mare, Piatra Neamț și Constanța din anul 1973 până în anul 2010. A interpretat peste 150 de roluri și a obținut numeroase diplome de onoare, de merit și de excelenţă, dar și Titlul de Fiu al Argeșului și Muscelului în anul 2011.

Dumitru Drăgan- 37 de ani pe scena Teatrului „Alexandru Davila” din Pitești

La Teatrul Alexandru Davila, în perioada 1973-2010, Dumitru Drăgan a interpretat multe roluri, dintre care menționăm Neznamov din „Vinovaţi fără vină” de Ostrovski, 1966 (foto), Iulius Caesar Varano – „Nunta din Perugia” de Al. Kirițescu, Comisarul – „Omul cu piciorul bandajat” de Francisc Munteanu,  Hamza Pașa – „Moartea lui Vlad Țepeș” de Dan Tărchilă, Dragomir – „Năpasta” de Ion Luca Caragiale sau Chiriac – „O noapte furtunoasă” de Ion Luca Caragiale.

Dumitru Drăgan a jucat şi în filme româneşti celebre, cum ar fi: „Dragoste lungă de o seară”, 1964, „Pentru patrie”, 1977, „Clipa”, 1979, „Vlad Țepeș”, 1979 și multe altele.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Argeș. Minor dispărut

Astăzi, în jurul orelor 14:40, polițiștii din cadrul Poliţiei Orașului Topoloveni au fost sesizați...

Ultimele articole

Argeș. Minor dispărut

Astăzi, în jurul orelor 14:40, polițiștii din cadrul Poliţiei Orașului Topoloveni au fost sesizați...

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

PSD cucerește cu greu Muscelul

Câmpulungul și multe dintre localitățile rurale din zona Muscel au făcut deseori tabără distinctă față de restul județului din punct de vedere al...