A IX-a ediție a Congresului Internațional de Istorie a Presei va avea loc la Timișoara

de | 21.03.2016 12:09 | Actualitate

 

Asociația Română de Istorie a Presei în colaborare cu Academia Română- Filiala Timișoara, Institutul de Studii Banatice ”Titu Maiorescu”, Societatea Enciclopedică a Banatului și Institutul de Cultură al Românilor din Voivodina (Serbia) organizează Congresul Internațional de Istorie a Presei, ediția a IX-a, cu tema: Tradiții ale Presei Științifice, în Timișoara în perioada 14-16 aprilie 2016. De precizat că au rămas mai puțin de două săptămâni până la data-limită de înscriere și de trimitere a rezumatelor, după 30 martie a.c. nu vor mai fi admise alte înscrieri. Din comitetul ştiinţific fac parte: preşedinte de onoare: academician Eugen Simion și membrii: academician Păun Ion Otiman, prof. univ. dr. Ilie Rad, Universitatea “Babeș-Bolyai”, Cluj Napoca, prof. univ. dr. Crişu Dascălu, Academia Română, prof. univ. dr. Marian Petcu, Universitatea din București, conf. univ. dr. Silvia Grossu, Universitatea de Stat, Chișinău, conf. univ. dr. Aurelia Lăpuşan, Universitatea “Ovidius”, Constanța, conf. univ. dr. Gabriela Rusu-Păsărin, Universitatea din Craiova, conf. univ. dr. Răduţ Bâlbâie, Ministerul Apărării Naționale, conf. univ. dr. Vasile Ilincan, Universitatea “Ștefan cel Mare”, Suceava, lector univ. dr. Cătălin Negoiţă, Universitatea “Dunărea de Jos”, Galați. Din comitetul de organizare menționăm: Preşedinte: conf. univ., CS II, dr. Ioan David,

directorul Bibliotecii Academiei Române, Filiala Timişoara, Costa Roşu, membru de onoare al Academiei Române, cercetător ştiinţific II, dr. Bogdan Mihai Dascălu, Academia Română, Filiala Timişoara, Institutul de Studii Banatice „Titu Maiorescu”, cercetător ştiinţific, dr. Viviana Milivoievici, Academia Română, Filiala Timişoara, Institutul de Studii Banatice „Titu Maiorescu”, drd. Adela Popa, şef Serviciu Cultură, Consiliul Judeţean Timiş, conf. univ. dr. Lucian Ionică, director TVR, Studioul Timişoara, pr. ic. stavr. Zaharia Pereş, consilier eparhial, Mitropolia Banatului și muzeograf Ion Traia, Muzeul Satului Bănăţean. Obiectivul major al Congresului este acela de a stimula interesul comunităţii ştiinţifice în privinţa istoriei presei, de a încuraja cooperarea şi crearea unei reţele de cercetare în acest domeniu, precum şi de a asigura un cadru de dezbatere academică privind problemele cu care se confruntă. Această ediţie a Congresului Internaţional de Istorie a Presei aduce în atenţia şi dezbaterea societăţii academice tema Tradiţii ale presei ştiinţifice. Întrucât se împlinesc 150 de ani de existenţă a Academiei Române şi 65 de ani de la înfiinţarea Filialei Timişoara a Academiei Române, se dedică acestor evenimente întregul spaţiu al Congresului. Conferinţa inaugurală va fi susţinută de către acad. Eugen Simion, preşedinte al secţiei de Filologie şi Literatură a Academiei Române, director al Institutului de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu” al Academiei Române.

 

M.I.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii