Sâmbătă, 17 mai, la sala Sporturilor din Piteşti a început cea de-a 37-a ediție a Concursului Național „Dansul Florilor”, un eveniment cu tradiție solidă în Pitești – cum spune primarul Cristian Gentea – „care de aproape patru decenii aduce pe scena noastră cei mai buni dansatori ai țării„.
Citeşte şi: Teatru la Pitești. O femeie fără memorie, fără nume, își caută echilibrul
Nanifestarea este organizată de Primăria Piteşti, prin Centrul Cultural Pitești, coordonator fiind coregraful şi arbitrul internațional Alfred Schieb.

„Suntem mândri că orașul nostru este, an de an, gazda unui asemenea concurs de prestigiu în dansul sportiv românesc, construit pe seriozitate, performanță și respect pentru această artă.
Mulțumim tuturor cluburilor participante, arbitrilor de elită și oficialilor Federației Române de Dans Sportiv pentru susținere.
Le dorim concurenților succes și publicului – momente memorabile!” – a transmis primarul municipiului Piteşti, prezent la deschiderea acestui eveniment.



0 Comentarii