Web Analytics

articol scris miercuri, 01 iunie 2022

A început distribuirea voucherelor sociale oferite prin programul guvernamental „Sprijin pentru România”

Procesul de emitere, distribuire şi încărcare a voucherelor sociale oferite prin programul guvernamental "Sprijin pentru România" a demarat miercuri, 1 iunie a.c., anunță Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene. Tichetele au o valoare nominală de 250 lei, sunt destinate persoanelor aflate în situaţii de deprivare materială sau risc de sărăcie şi fac parte din cea mai importantă iniţiativă de acest gen derulată până acum din perspectiva numărului de beneficiari, scrie Agerpres.

Citește și: Civilii şi firmele vor fi obligaţi să sprijine agenţii SRI la cerere în derularea operaţiunilor serviciului de informaţii – proiect de lege

Potrivit sursei citate, peste 2,5 milioane de beneficiari vor primi tichete pentru achiziţia de produse alimentare în valoare de 3,1 miliarde de lei. De asemenea, o premieră este reprezentată de sursa multiplă de finanţare, atât din bugetul de stat, cât şi din fonduri europene nerambursabile prin Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD) 2014-2020, precum şi din viitoarea perioadă de programare 2021-2027, prin Programul Operaţional Incluziune şi Demnitate Socială (POIDS).

Citește și: Prețul carburanților continuă să crească! S-a majorat în ultima lună cu aproape 50 de bani

Pe lista celor peste 2,5 milioane de beneficiari care primesc tichete sociale, conform OUG nr.63/2002, se află: pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei; persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei; familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei; familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei; familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare; persoanele fără adăpost, aşa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreme de plajă la mare, îngheț la munte în primul weekend din octombrie. Cât de cald va fi în zilele următoare

Primul weekend din octombrie a venit cu o vreme neobișnuit de caldă pe litoral, unde temperaturile au urcat la 21-23 […] Citește!

Un mare furnizor de energie cere insolvența după oprirea reactoarelor de la Cernavodă: pierderi de 230 de milioane de lei

Getica 95 Com, unul dintre furnizorii importanți de energie electrică din România, a cerut intrarea în insolvență, după ce oprirea […] Citește!

Podium pentru România la Sepang! David Cosma Cristofor, locul 3 în Formula Trophy Malaysia

Pilotul român David Cosma Cristofor, în vârstă de 17 ani, a obținut un rezultat important în motorsportul internațional. Tânărul pilot […] Citește!

Gheorghe Hagi primește o nouă lovitură înaintea meciului cu Suedia. Marius Marin nu va putea evolua în partida de luni seară

Problemele se țin lanț pentru selecționerul României, Gheorghe Hagi. Tehnicianul nu se va putea baza nici pe Marius Marin la […] Citește!

Acuzații de aranjament după Polonia – România 6-0. Fostul impresar al lui Lewandowski susține că atacantul a luat intenționat cartonașul galben

Polonia a învins categoric România, scor 6-0, la Varșovia, în Liga Națiunilor, într-un meci în care Robert Lewandowski a marcat […] Citește!

Tragedie în fotbalul argeșean: Marian Predică a murit la 47 de ani, după ce i s-a făcut rău în timpul unui meci

Fotbalul argeșean este în doliu după moartea lui Marian Predică, în vârstă de 47 de ani. Jucătorul echipei Real Bradu […] Citește!

Performanță remarcabilă pentru România: cinci medalii, dintre care trei de aur, la Olimpiada Internațională de Astronomie

România a obținut trei medalii de aur și două de argint la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică 2026, a […] Citește!

Piteștean amendat pentru viteză mare în localitate

Sâmbătă, 3 octombrie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung au depistat un bărbat de 38 ani, din Pitești, care conducea […] Citește!

Razie pe șoselele din România: 530 de șoferi au rămas fără permis într-o singură zi

Peste 500 de șoferi au rămas fără permis de conducere în urma acțiunilor desfășurate sâmbătă de polițiști la nivel național. […] Citește!

Incendiu la un spital din Brașov: o pacientă a fost găsită carbonizată într-un salon

Un incendiu a izbucnit duminică într-un salon al Spitalului de Pneumoftiziologie din Brașov. O persoană a fost găsită carbonizată, potrivit […] Citește!

USA. Frățiile studențești se află sub vizor după acuzațiile de viol. Ce s-a întâmplat

Universitatea Cornell a Statelor Unite va face o reevaluare a modului în care frățiile și sororitățile influențează viața studenților, după […] Citește!

Transporturi uriașe pe șoselele din România: camioane de până la 130 de tone pornesc la drum

Șoferii care circulă duminică și luni pe mai multe drumuri naționale și autostrăzi din România trebuie să fie atenți la […] Citește!

Omul săptămânii

Marta Sandu Ofrim

Opinie

dan-andronic-editorial

Nicușor Dan s-a fotografiat cu un Donald Trump din carton. De ce cred românii în teoriile conspirației

Din ediția tipărită

Norris Măgeanu anunţă că grătarele de Focul lui Sumedru se vor aprinde încă de la prânz

De Sfântul Dumitru se vor aprinde iar în Muscel focurile ritualice ce simbolizează încheierea lucrărilor agricole de peste an și […] Citește!

Au fost identificaţi 24 de lupi în nord-estul Argeşului

Fundația „Conservation Carpathia” continuă studiul asupra populației de lupi din estul Munților Făgăraș și în zone din Piatra Craiului, Iezer-Păpușa […] Citește!

Foto-pamflete

Centrul Universitar Pitești și extensiile sale au marcat începutul unui nou an academic

Luni, 28 septembrie 2026, a fost ziua care a marcat începutul unui nou an universitar pentru multe facultăți, cum de […] Citește!

Căruţa înaintea boilor fotovoltaici de la Câmpulung

O recentă rectificare bugetară efectuată de legislativul câmpulungean a transferat niște bănuți de la eternele și neimplementatele proiecte de piste […] Citește!

Ameninţări deşarte din partea lui Lasconi! Iar dă în judecată pe cineva

Atunci când se simte lezată de afirmațiile unor opozanți sau contestatori, primărița Câmpulungului fie vine cu o replică de blochează […] Citește!

O echipă venită să prindă câini fără stăpân la Ștefănești s-a trezit că trebuie, mai întâi, să evite un om al legii aflat în concediu

La Ștefănești, pe 17 septembrie 2026, trebuiau prinși câini fără stăpân, în urma unui contract de capturare a animalelor, cu […] Citește!

Dan Dmd e negul din chiloții politicianului Cap de Porc

Dan Dmd e negul din chiloții politicianului Cap de Porc. Doar ca și-a schimbat poziția, mutându-se spre dorsoventral, singura zonă […] Citește!

Foto-pamflete

Noaptea Cercetării Științifice, la Pitești, la Universitate

Vineri, 25 septembrie, la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București - Centrul Universitar Pitești va avea loc „Noaptea […] Citește!