Un bărbat de 46 de ani, din Topoloveni, ar fi furat, în ianuarie, motorina din rezervoarele a zece camioane parcate în incinta a două societăți din comuna Bascov, strada Serelor.
Miercuri, 23 aprilie a.c., polițiștii din Bascov au contiunuat cercetările în dosarul penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, și l-au identificat și reținut pe bărbat.
„Astfel, în seara de 4 ianuarie a.c., în intervalul orar 20:30-21:00, cel în cauză ar fi sustras, prin forțarea bușoanelor, cantitatea de aproximativ 2.000 de litri de motorină din rezervoarele a cinci autocamioane, cauzând un prejudiciu estimat la totalul de aproape 24.000 de lei.
De asemenea, în noaptea de 4 spre 5 ianuarie a.c., în intervalul orar 23:00-00:30, cel în cauză ar fi sustras, tot prin forțarea bușoanelor, cantitatea de aproximativ 2850 de litri de motorină, din rezervoarele altor cinci autocamioane, cauzând un prejudiciu estimat la aproximativ 23.000 de lei”, a transmis IPJ Argeș.
Urmează ca în cursul zilei de joi, 24 aprilie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Cercetările continuă.
Citește și S-a ajuns la ceea ce trebuia! Agenţia de Mediu este obligată să elimine deşeurile de la ARO
0 Comentarii