Web Analytics
scris sâmbătă, 27.08.2022

A fost virată a doua tranșă de 250 de lei pe cardurile sociale

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a încărcat, vineri, 26 august, o nouă tranșă de 250 de lei pe cardurile sociale oferite prin programul „Sprijiin pentru România”. Valoarea totală a tranșei a II-a se ridică la aproape 600.000.000 lei, se arată într-un comunicat de presă emis de minister.
„Astăzi am efectuat plățile pentru cei care au carduri deja și sunt în continuare eligibili. În total, această tranșă va ajunge la aproximativ 2,4 milioane de români și se ridică la aproape 600 de milioane de lei, bani europeni pentru alimente și mese calde. Așadar, de săptămâna viitoare beneficiarii vor putea utiliza suma. Zilele acestea ne coordonăm cu reprezentanții emitenților de carduri și ai Poștei pentru ca și noii beneficiari eligibili să aibă cardurile cât mai repede posibil”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

A fost virată a doua tranșă de 250 de lei pe cardurile sociale

Citește și: Cu cine ați vota dacă mâine ar fi alegeri?


În continuare, până la jumătatea lunii septembrie, se vor emite și distribui cardurile pentru categoriile de beneficiari care au devenit eligibili după momentul acordării primei tranșe sau care au fost omiși din aceasta, însumând aproximativ 91.000 de persoane. Pentru aceștia, încărcarea aferentă tranșei a II-a se va face până la 23 septembrie.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...