Astăzi, 12 iulie 2022, la Primăria Municipiului Pitești, a fost semnat contractul de furnizare a autobuzelor ecologice, în cadrul proiectului ”Îmbunătățirea transportului public urban de călători în municipiul Pitești”, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020.
Contractul de furnizare a fost semnat cu MERCEDES-BENZ TRUCKS & BUSES ROMANIA S.R.L., pentru suma de 25.106.846,91 lei, fără TVA, având o perioadă de execuție de 13 luni.
Citește și Lucrări de reparații în curțile interioare ale școlilor din Pitești
Obiectul contractului îl reprezintă furnizarea a 20 de autobuze cu tehnologie hibrid, cu lungimea de 12 metri. Autobuzele corespund tuturor standardelor cu privire la nivelul emisiilor, fiind echipate cu un motor Euro VI, etapa D, ce are un impact foarte redus asupra mediului. Autobuzele sunt echipate cu un motor termic cu o capacitate de 7,7 litri și un număr de 6 cilindri în linie. Motorizarea asigură o tehnologie ce se remarcă printr-o eficiență crescută, performanțe ridicate și minimizare a valorilor legate de consum și emisii.
Autobuzele au podea joasă, fiind dotate cu program electronic de stabilitate (ESP), ABS și consolidarea peretelui lateral pentru a crește siguranța pasivă a autovehiculului. Autobuzele au treptele de acces situate la un nivel scăzut asigurat de podeaua joasă, facilitând îmbarcarea și coborârea ușoară, precum și un flux rapid de pasageri. Cu geamurile laterale mari, înălțimea îmbunătățită și ampatamentul extins, interiorul transmite o senzație de generozitate, de spațiu aerisit. Datorită conceptului de iluminat modern, compartimentul pentru pasageri asigură un standard ridicat de vizibilitate. Scaunele ergonomice asigură un grad superior de confort datorită suspensiei independente a punții față și a cutiei de direcție care asigură confort prin stabilizarea vehiculului, reducând înclinarea în curbe. Echipamentele pentru persoanele cu handicap sunt instalate în conformitate cu reglementările
0 Comentarii