Poliţiştii l-au prins şi l-au amendat pe cel care a sunat la numărul de urgenţă 112 şi a anunţat prezenţa unui dispozitiv explozibil la Hotelul Continental din Timişoara. În urma apelului, oamenii din hotel au fost evacuaţi, iar la faţa locului au sosit imediat poliţişti, jandarmi şi lucrători SRI, transmite News.ro. Conform unor surse, la hotelul respectiv ar fi cazată candidatat USR la alegerile prezidențiale, Elena Lasconi. Bărbatul care a alertat autorităţile are 50 de ani şi a fost amendat cu 4.000 de lei.
”În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că este o alarmă falsă, fiind identificat apelantul, un bărbat în vârstă de 50 de ani. Acesta a fost sancţionat contravenţional cu suma de 4000 de lei conform OUG 34/2008 privind apelarea nejustificată a numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112”, a transmis IPJ Timiş. Totodată, bărbatul a fost dus la Clinica Psihiatrică “Eduard Pamfil” din Timişoara în vederea efectuării unui control de specialitate.
Citește și: Alertă cu bombă la hotelul unde este cazată Elena Lasconi
Luni după-amiază, un apel la numărul de urgenţă 112 anunţa prezenţa unei bombe într-un hotel aflat în apropierea centrului Timişoarei. Imediat oamenii din hotel au fost evacuaţi, iar la faţa locului au intervenit poliţişti, jandarmi şi lucrîtori SRI care au căutat dispozitivul.
Căutările au fost în zadar, forţele de ordine şi-au dat seama că este vorba despre o alarmă falsă.
Citește și: Decizie în cazul lui Vlad Pascu. Șoferul drogat va rămâne în arest preventiv încă 60 de zile
0 Comentarii