# „Dumneata cam în cât timp crezi că ai putea câştiga 500.000 de euro?”, a întrebat dr. Mihai Toma pe redactorul Jurnalului care a realizat sondajul. Vă prezentam în numărul anterior povestea familiei Balaş, care a reuşit să obţină prin hotărârea definitivă şi irevocabilă a instanţei de judecată daune morale de 500.000 euro pentru pierderea fetiţei de numai doi anişori, născută cu afecţiuni craniene datorate intervenţiei ginecologului Sorin Pletea cu un forceps în timpul operaţiei de cezariană. Povestea în sine, dar şi faptul că uriaşa sumă va fi plătită din bugetul Spitalului Judeţean Argeş, unde medicul ginecolog Sorin Pletea lucra la vremea respectivă, a stârnit reacţii variate în rândul cititorilor. Aşa că am solicitat şi opinia unor oameni din sistemul sanitar, referitoare la valoarea daunelor pretinse de familia Balaş, dar şi la cazul de malpraxis al doctorului Pletea. Abordându-i pe medicii şefi de secţii de la Spitalul Judeţean, am constatat că o parte din ei sunt foarte rezervaţi în a face comentarii pe această temă. Alţii, dimpotrivă, şi-au exprimat sus şi tare punctul de vedere referitor la achitarea sumei de 500.000 euro din bugetul unităţii spitaliceşti.

Moise Ciopleaşi, şeful secţiei ORL: „Dacă dr. Pletea nu folosea forcepsul, exista riscul să moară fie mama, fie copilul, fie amândoi.”
Şeful secţiei ORL, medicul Moise Ciopleaşi, a subliniat faptul că daunele cerute de familia Balaş reprezintă bugetul Spitalului Judeţean pe o lună, cu salariile angajaţilor cu tot. „E foarte mare suma cerută de familia respectivă. Cazul e foarte vechi, din 2003. Nu-mi mai amintesc bine ce s-a întâmplat atunci. Din câte ştiu, medicul Pletea nu avea asigurare de malpraxis, dar nici spitalul nu avea asigurare la vremea respectivă. Oricum, 500.000 euro e o sumă exorbitantă. 25 de miliarde lei e bugetul Spitalului Judeţean pe o lună, cu tot cu salariile angajaţilor şi medicamentele pentru bolnavi. Părerea mea e că pentru orice nu merge bine în sistemul sanitar, lumea s-a învăţat să dea vina pe medici. În cazul de malpraxis al doctorului Pletea s-a folosit forcepsul, care e un instrument utilizat la naştere în întreaga lume, nu doar la noi. În momentul în care s-a decis utilizarea forcepsului familia a dat o semnătură, fiindcă în acest caz există riscuri ca bebeluşul să se nască cu malformaţii. S-a spus apoi că femeia ar fi dorit operaţie de cezariană şi medicul nu a fost de acord. Dar dacă doctorul Pletea nu folosea forcepsul, exista riscul să moară fie mama, fie copilul, fie amândoi”, a precizat Moise Ciopleaşi, şeful secţiei ORL.
Mihai Toma, şeful secţiei Chirurgie II: „Cu acest caz s-a creat un precedent la Spitalul Judeţean”
Medicul primar chirurg Mihai Toma, şeful secţiei Chirurgie II, susţine că odată cu acordarea de către instanţă a sumei exorbitante de 500.000 euro ca daune morale şi plata banilor de către spital, în Argeş s-a creat un precedent. „E o problemă delicată. Cu acest caz s-a creat în Spitalul Judeţean Argeş un precedent şi să ne ferească Dumnezeu de alte asemenea cazuri. Referitor la sumă, ce să vă spun… Dumneata cam în cât timp crezi că ai putea câştiga 500.000 de euro?”, a mai adăugat şeful secţiei Chirurgie II, Mihai Toma.
Şefa secţiei de Chirurgie Plastică: „Puţinii pacienţi pe care îi mai avem vor avea de suferit”
Simona Romete, medicul şef al secţiei de Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arsuri, consideră că singurii care vor avea de suferit de pe urma acestei drame sunt pacienţii Spitalului Judeţean Argeş. „500.000 euro mi se pare o sumă mare. Mai ales datorită faptului că puţinii pacienţi pe care îi mai avem vor avea de suferit. Probabil că din punctul de vedere al familiei în cauză suma este foarte mică şi nu poate acoperi pierderea provocată. Nu cunosc un alt caz pe care să-l compar cu acesta şi nu ştiu dacă s-au mai cerut daune morale în Spitalul Judeţean. Şi sincer, îmi pare bine că nu am fost eu implicată în acest caz”.
Silviu Ştefănescu, şeful secţiei OG II: „Mi se pare incorectă hotărârea instanţei”
Şeful secţiei de Obstetrică Ginecologie II, medicul Silviu Ştefănescu, nu a dorit să comenteze prea mult pe marginea subiectului. Vizibil afectat, întrucât medicul găsit de instanţă vinovat de tragedia familiei Balaş, Sorin Pletea, avea aceeaşi specializare, Obstetrică-Ginecologie, dr. Silviu Ştefănescu ne-a mărturisit fugitiv: „Mi se pare incorectă hotărârea instanţei. Suma cerută de familia respectivă este mult prea mare faţă de cât câştigă un medic”.
Sorin Vasilescu, managerul Spitalului Judeţean Argeş: „Degrevarea sumei din bugetul propriu nu este de bun augur pentru spital”
Managerul Spitalului Judeţean, Sorin Vasilescu, ne-a informat că, deşi povestea daunelor morale de 500.000 de euro plătite familiei Balaş din bugetul unităţii spitaliceşti a revenit în atenţia presei, nu se mai poate schimba nimic în această privinţă, hotărârea instanţei fiind irevocabilă. „Din păcate, hotărârea instanţei este definitivă, irevocabilă şi executorie. Nu se mai poate face nimic. Ceea ce am reuşit noi să facem a fost reeşalonarea sumei pentru bugetul anului următor, aceasta urmând să fie plătită în patru tranşe, în cursul anului 2013”, ne-a spus managerul Spitalului Judeţean Argeş. Referitor la sumă, Sorin Vasilescu ne-a mai mărturisit că, privind lucrurile prin prisma funcţiei de manager al spitalului, valoarea daunelor este uriaşă, iar cei care suportă consecinţele hotărârii judecătoreşti sunt bolnavii, fiindcă banii respectivi vor fi luaţi din bugetul alocat pentru medicamente. „Evident că suma de 500.000 euro mi se pare foarte mare, dar nu din punctul de vedere al celui care o încasează. Din păcate pentru noi, aşa s-au întâmplat lucrurile şi noi suntem cei care suportă consecinţele. Hotărârea instanţei nu pot s-o comentez, pentru că nu este treaba mea. Din punctul de vedere al managerului acestui spital, însă, pot spune că e o mare problemă faptul că din bugetul alocat pentru medicamentele bolnavilor trebuie să ne degrevăm de o asemenea sumă. Degrevarea sumei din bugetul propriu nu este de bun augur pentru Spitalul Judeţean Argeş”, a subliniat managerul Sorin Vasilescu.
Iustina HARCO-BURCEA



0 Comentarii