# Primarul din Oarja a primit cadou o piatră care aduce noroc la bani. În perioada 15 – 25 octombrie 2012, primăria Oarja a implementat proiectul de înfrăţire „EUROPEAN SOLIDARITY”, realizat cu sprijinul Comunității Montane Iezer Muscel, asociație care se poate lăuda cu realizarea a aproximativ 40 de proiecte de înfrățire în județul Argeș. Ceremonia de semnare a acordului de înfrățire între Comuna Oarja (ROMÂNIA) și localitățile Motta Santa Lucia (ITALIA), și Pargauja (LETONIA) a avut loc la Primăria Oarja, unde edilii celor trei administrații locale au schimbat jurăminte de înfrățire, dar și cadouri. Un cadou mai special pentru primarul Constantin Bâlea a venit din partea primarului leton, Hardij Vents, acesta înmânându-i omologului său român o piatră având forma unei mici poșete despre care a spus că aduce noroc la…bani. Mai trebuie spus că letoniencele au excelat la dansuri populare românești pe care le-au învățat foarte repede, hotărâte să repete pașii și la întoarcerea acasă, la Pargauja. Alina Crângeanu

Vom plăti mai mult pentru lemne în această iarnă. Cu cât au crescut costurile pentru încălzirea unei locuințe în sezonul rece
Românii care își încălzesc locuințele cu lemne vor da mai mult în această iarnă pentru căldură....
0 Comentarii