Web Analytics
scris miercuri, 10.10.2012

Iani Popa face pe agentul electoral al Stăpânului Mircea Andrei

Se spune că asasinul se întoarce întotdeauna la locul faptei. Așa și cu președintele liberalilor, Iani Popa. Face el ce face și tot în preajma „Stăpânului” Mircea Andrei de la PDL Argeș nimerește. Cel puțin la deschiderea anului universitar, Iani Popa aproape că nu s-a dezlipit de senatorul Andrei, în anturajul căruia s-a aflat de fiecare dată, atât la festivitatea de la Universitatea de Stat, cât și la cea de la Brâncoveanu. Confuzia a fost atât de mare, încât unii mai cârcotași s-au întrebat dacă nu cumva Iani a devenit managerul de campanie al „Stăpânului” și aliații de la PSD încă n-au aflat. Hotărât lucru, Iani suferă de complexul Mircea Andrei și are nostalgia șprițurilor de odinioară, altfel e de neînțeles absența unui minim instinct de conservare în public, atunci când se nimerește în preajma bossului portocaliu. De altfel, respectul deșănțat pe care Iani i-l poartă lui Mircea Andrei a fost observat imediat și de conducerea de la Brâncoveanu care l-a așezat pe șeful de la PDL în prezidiu, alături de Pendiuc și de ceilalți lideri ai județului, în vreme ce pe șeful PNL Argeș l-a lăsat în sală, pe post de Edi Vasile. (ELECTRO-CUTARE)

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...