Dincolo de rechizitoriul procurorilor DIICOT, dosarul ”Salonul de masaj” scoate la iveală drama unui bunic din Pitești care a făcut tot ce este omenește posibil pentru a-și salva nepoata minoră din ghearele unei rețele de prostituție care o exploata sexual. Despre fata, aflată acum la vârsta la care jocurile copilăriei se împletesc cu visele adolescenței, bunicul ei, fostul colonel de armată Vasile Teodorescu, ne-a spus că a fost dintotdeauna un copil ce a creat probleme familiei din cauza comportamentului ei dificil, greu de strunit. Însă dragostea bunicului pentru acest copil rătăcit a fost mult mai puternică, dovadă că pensionarul, aflat acum la vârsta senectuții, a fost și a rămas îngerul păzitor al fetei, în ciuda răutăților cu care l-a gratulat ea, nepoata zburdalnică. Din nefericire, Teodora Cristina Stroe, adolescenta încă minoră, a căzut în plasa traficanţilor de persoane din spatele afacerii cu salonul de masaj erotic „Habibi Salon” al SC Hot Jasmine SRL, administrat de cele două matroane, Nicoleta-Cătălina Monea şi Claudia Barbu. Vă prezentăm mai jos povestea incredibilă pe care bunicul fetei a relatat-o reporterului Jurnalului de Argeş despre împrejurările care au împins-o pe minoră în ghearele traficanţilor de persoane. Lucru foarte important de știut, însuși bunicul, col (r) Vasile Teodorescu, este cel care a sesizat poliția și parchetul despre faptul că nepoata sa se prostituează, fiind exploatată sexual. Teodora Cristina Stroe este, alături de Andreea-Ionela Răducanu, Petruța-Roxana Manda și Denisa-Filofteia Chiriță, una dintre cele patru minore argeșence exploatate sexual și prezente în dosarul ”Salonul de masaj”, aflat pe rolul Tribunalului Argeș.

„Inimă de țigan”
Teodora era un fan înfocat al telenovelei „Inimă de țigan”, ce se difuza, în serial, pe postul de televiziune Acasă TV. „Eu cred că telenovela asta a intoxicat mulți tineri. Teodora nu se mai dezlipea de televizor când rula vreun episod.”, își amintește colonelul Teodorescu. În acea perioadă, fata a cunoscut un tânăr de etnie rromă din București, Robert Enescu, de care s-a îndrăgostit și cu care a înfiripat o relație. Bunicul este convins că asta s-a întâmplat și ca urmare a influenței nocive pe care a avut-o telenovela asupra psihicului fetei, în sensul că a determinat-o să fie fascinată de viața țiganilor. Din păcate, iubitul fetei avea ca ocupație furtul, ca, de altfel, întreaga lui familie, spune Vasile Teodorescu. Aflând în ce anturaj intrase Teodora, familia s-a alertat. Mai trebuie spus că fata nici măcar nu împlinise 15 ani, când a fugit cu Robert la București. Familia o căuta, iar rromii din Capitală, rudele lui Robert, o ascundeau, cam așa s-au derulat o perioadă ostilitățile. În cele din urmă, bunicul a alertat lucrătorii Serviciului de urgență 112 al Poliției Argeș, care, la rândul lor, i-au alertat pe omologii lor de la București, după care a fost anunțată și Direcția Generală a Protecției Copilului din București. Bătrânul a pornit la drum, din Pitești spre București, cu autoturismul personal, însoțit de doi tineri în rol de bodyguarzi. Asta pentru cazul în care situația ar fi degenerat în violențe din partea rromilor. Pe drum, colonelul (r) Teodorescu a ținut permanent legătura telefonic cu fiica sa, mama Teodorei, care se dusese și ea la București, la familia lui Robert, pentru a-și recupera fiica. „Eu comunicam telefonic cu fiică-mea, și o auzeam cum se ceartă cu țiganii. Ea era acolo, printre ei. Ce o mai înjurau țiganii pe fiică-mea! I-am spus fiicei mele să se retragă dintre țigani, pentru că voi veni eu acolo. Eram deja pe drum. I-am spus să se retragă de acolo, pentru că îi auzeam pe țigani cum o înjurau. O amenințau că o omoară, Robert o amenința că o tranșează și o prezintă ca marfă de cumpărătură din Obor.”, își amintește oftând Vasile Teodorescu. Cu toată desfășurarea de forțe, fata nu era de găsit. În cele din urmă, până să ajungă bunicul Teodorescu la București, un echipaj de poliție a reușit să dea de urma fetei, dar și a lui Robert, și i-a transportat la Circa 4 de Poliție din Capitală. Acolo și-a găsit colonelul nepoata, împreună cu mama ei, dând declarații polițiștilor. „După ce au ieșit ele de la declarații, am decis cu fiică-mea ca nepoata să mă însoțească pe mine, la Pitești, ca să o scoatem din țigănime. Deși nepoată-mea nu a vrut, am reușit totuși să o smulg din București și să o aduc la Pitești. În noaptea respectivă, Teodora a dormit la mine, cu soția mea. A stat toată noaptea tristă, că de ce i-am stricat eu culcușul”, continuă bunicul povestea, cu o undă de tristețe în glas.
Bunicul își readuce nepoata în sânul familiei
După aventura printre rromii din Capitală, Teodora a fost citată, împreună cu părinții, la sediul DGASPC București, în fața unei comisii de psihologi, pentru a i se decide viitorul: alături de părinții ei (aceștia sunt divorțați, mama e profesoară la o școală din București, iar tatăl director de firmă în Pitești) ori într-un centru de plasament. Alegerea pe care adolescenta a făcut-o i-a îndurerat familia, iar bunicului i-a sfâșiat inima, și așa greu încercată și până atunci. „Cu mânuța ei, fata a scris că dorește într-un centru de plasament. A venit apoi un echipaj de poliție, să o ia cu mașina, și să o ducă. Am sărutat-o, i-am dat un milion de lei și i-am întrebat pe polițiști unde o vor duce. Mi-au spus că în cartierul Bucureștii Noi, pe strada Minerva, la un centru de plasament. Le-am spus că, în drumul meu spre Pitești, vreau să trec pe acolo, să văd în ce condiții va locui și să îi mai spun două, trei vorbe”, continuă bunicul care își mai amintește că tot atunci, în drum spre Casa de copii din Bucureștii Noi, l-a mai și prins un potop de ploaie. De parcă tot necazul lui nu era de ajuns!
Aproape un an a fost internată Teodora la Centrul de plasament „Regina Maria”, din Capitală. Asta până ce Primăria de sector și Direcția pentru Protecția Copilului București (DGASPC) au intentat proces penal mamei fetei, crezând că aceasta își alungase fiica de acasă și că din acest motiv ea se află internată într-un centru de ocrotire. Numai că lucrurile nu stăteau așa, iar colonelul s-a decis să intervină, pentru a-și apăra fiica în fața instituțiilor statului. Și nu doar pentru asta. „Stând eu acasă, mi-am spus așa: măi, bătrâne, tu nu mai poți să faci nimic pentru nepoata ta? …O lăsasem acolo, depusă în centrul ăla de plasament… Numai somn de bunic să nu ai!”. Până la urmă, colonelul Teodorescu a reușit să convingă instanța din București că fata poate fi îngrijită de familia ei.
„Bine, măi, Teodora, dar mie de ce nu mi-ai spus treburile astea?”
Din nou, bunicul a intervenit salvator pentru nepoata sa. Odată revenită Teodora în Pitești, colonelul a închiriat pentru fată un apartament chiar în apropiere de domiciliul său. Nepoata își exprimase dorința să locuiască singură, iar bătrânul a investit o căruță de bani în amenajarea noului apartament pentru ca nepoata să trăiască în cele mai bune condiții și să-și continue studiile liceale, așa cum promisese. Numai că iubitul din București al fetei, Robert Enescu, a urmărit-o în Pitești și, după ce a locuit o vreme în gazdă, prin cartierul Banatului, a sfârșit prin a se muta alături de ea în noua ei locuință. După un timp a aflat și familia Teodorei de prezența lui Robert în Pitești și, în cele din urmă, a acceptat coabitarea celor doi tineri. Bunicul s-a ocupat chiar și de educarea lui Robert, căutând să-i fie și acestuia un bun sfătuitor. Numai că traiul celor doi tineri, al Teodorei cu Robert, nu era chiar unul în care iubirea, înțelegerea și armonia să predomine. Teodora ascundea familiei sale faptul că partenerul ei o bătea frecvent. După ce în viața celor doi tineri, Teodora și Robert, a apărut o a treia persoană, fetița lor nou-născută, Teodora nu a mai putut suporta violența lui Robert și i-a cerut acestuia să plece. Bunicul a avut surpriza ca, la una din vizitele sale la nepoată, să fie martorul unei scene în care Robert o amenința pe Teodora cu o sticlă spartă în mână, că o omoară. Colonelul Vasile Teodorescu ne-a mai povestit că a trebuit să îl potolească pe Robert, făcând apel la respectul pe care știa că, totuși, acesta i-l poartă. A reușit să-l calmeze pe băiat, înainte ca acesta să facă vreun rău cuiva. Teodora i-a mărturisit ulterior bunicului ei: „Tataie, numai cu pumnii în cap îmi dădea!” „Bine, măi, Teodora, dar mie de ce nu mi-ai spus treburile astea?”, i-ar fi reproșat bunicul. „Păi, îmi era frică că cine știe ce se întâmplă între dumneata și el.”, își amintește bunicul că a fost răspunsul Teodorei. Și pentru că fata a refuzat categoric să mai conviețuiască alături de Robert, chiar bunicul a fost cel care l-a condus pe acesta la gară. Era o zi în care ploaia părea că a rupt zăgazurile cerului, iar bunicul nu s-a îndurat să lase un suflet de om afară pe o asemenea vreme câinoasă. L-a luat pe tânăr în mașina sa și, până la gară, l-a povățuit de bine, pentru ca acestuia să nu îi treacă prin minte cumva să se întoarcă la Teodora și să îi facă vreun rău. Cu înțelepciune, bunicul i-a explicat lui Robert Enescu că Teodora trebuie să crească fetița, care este rodul relației lor și le aparține amândurora, iar copilașul are nevoie de mama sa alături. Robert i-a mulțumit bunicului pentru sfaturile bune și pentru că i-a fost apropiat, a urcat în tren și dus a fost. După un timp, Vasile Teodorescu a găsit o scrisoare, sosită pe adresa Teodorei, în care Robert îi scria din penitenciar, unde ajunsese închis pentru tâlhărie. După acest episod al despărțirii de Robert, mama Teodorei (despre care v-am spus că este profesoară la o școală din București) a fost cea care s-a implicat în creșterea bebelușului nou-născut al fiicei sale. Din păcate, fata și-a continuat deriva și așa a ajuns să se prostitueze în cadrul salonului de masaj „Habibi Salon”. Asta spre disperarea bunicului, care nu a mai văzut altă cale pentru salvarea nepoatei sale decât să alerteze poliția și parchetul.
Teodora a suferit un şoc la apariţia mascaţilor
Iată că am ajuns și la episodul care a răbufnit în presă, odată cu flagrantul organizat de către polițiștii de la BCCO Pitești și care a dus la destructurarea rețelei de trafic de persoane, camuflate sub paravanul salonului de masaj erotic „Habibi Salon”. În noaptea flagrantului, una dintre minorele surprinse de mascați la descinderea în pensiunea „La doctorul” din Albeștii de Argeș a fost chiar Teodora. Speriată de apariția intempestivă a polițiștilor cu cagule, fata a suferit un șoc și a fost necesară transportarea ei de urgență la spital. Ea declarase anchetatorilor, așa cum reiese din rechizitoriul întocmit de procurorul de caz Mihaela Olaru, că în cadrul salonului se practicau patru variante de masaj erotic, cu prețuri cuprinse între 150 și 450 lei, iar prețul raportului sexual varia între 150 și 800 de lei. În declarațiile existente la dosar, Teodora a mai afirmat că, în ceea ce o privește, a prestat atât masaj erotic, cât și raporturi sexuale cu clienții, atât în cadrul salonului cât și în locațiile unde era trimisă de cele două matroane, Monea Nicoleta-Cătălina și Barbu Claudia. Minora a mai spus procurorilor că a avut, în medie, cam trei clienți pe zi, dar că erau nopți în care câștiga și 12 milioane. Într-o discuție pe care am purtat-o cu Teodora de curând, chiar în apartamentul în care locuiește, și la care a asistat și psihologul care o consiliază, fata mi-a spus că s-ar fi angajat la salon pentru că avea nevoie de mai mulți bani. Mi-a motivat că, întrucât după nașterea fetiței, banii pe care îi primea de la mama ei nu i-au mai fost suficienți, iar creșterea bebelușului necesita costuri suplimentare, a decis să se angajaze la Habibi Salon, iar apoi să se prostitueze. Însă bunicul, domnul colonel Teodorescu, a contrazis afirmațiile ei, spunându-i că i-a dat bani ori de câte ori i-a cerut, și nu numai atunci. După această replică amară, Teodora a recunoascut că bunicul i-a purtat mereu de grijă și că i-a fost persoana cea mai apropiată din familie. Fata mi-a spus chiar că îi pare rău că l-a făcut să sufere atât, însă tot ea a adăugat, imediat, că în momentul de față s-a cumințit și nu mai vrea să-l supere. Am privit-o pe Teodora în ochii ei adânci, încercând să-i observ chipul, privirea, mimica feței. În fața mea stătea o fată frumoasă, dar pe chipul căreia viața de noapte și poate excesul de țigări își lăsaseră amprenta. În ochii ei, care își păstraseră un aer copilăresc, dar își pierduseră strălucirea adolescenței, se simțea oboseală. Privind-o, mă întrebam dacă e sinceră și convinsă de ceea ce spune, adică de faptul că a renunțat definitiv la prostituție, la viața pe care a dus-o până de curând și la anturajul dubios. Va fi greu să-l convingă și pe bunic de bunele ei intenții, mai ales după ce tot ce l-a făcut să îndure. La final, deși s-a declarat sceptic cu privire la exigența legislației privind traficul de persoane, colonelul Vasile Teodorescu ne-a spus că speră să îi vadă cât mai repede după gratii pe toți vinovații din acest dosar.
***
Stenograme fierbinţi din dosar. Matroana, îngrijorată că Teodora cerea prea mulţi bani clienţilor
# Cătălina Nicoleta Monea (foto), una dintre cele două patroane de la Habibi Salon, i se plângea asociatei sale că din acest motiv nu le mai rămâne lor suficient din masaj.
Discuție, la data de 16.04.2012, ora 12.55, între cele două patroane ale salonului de masaj, Monea Nicoleta-Cătălina și Barbu Claudia:
„Teo a făcut trei crize, una după alta”
Monea Nicoleta-Cătălina: Deci au fost clienți până la opt de dimineață. Și pe lângă, că am făcut decât nouă masaje, cred că am pierdut 15 clienți pe lângă ălea nouă (masajele, n.red), că nu a avut niciuna nicio tragere de inimă… (să meargă să se prostitueze și în afara salonului, la comenzile unor cleinți apăruți între timp, n.red) decât Roxana aia nouă. Aia a fost singura care a tras. Aia a intrat pe bandă.
# Barbu Claudia: Așa, și Teo ce a făcut?
# Monea Nicoleta-Cătălina: Nimic. A făcut criză. Da ce criză, vreau să-ți spun. Trei crize una după cealaltă… și nu aveam pe cine să scot. (la produs, n.red). Am scos-o pe Raluca, am scos-o pe Teodora, că Roxana era la masaj. Și trebuia să o scot pe una. Mariana era la Cetate și pe Mariana am trimis-o obligat, forțat. S-a dus la Cetate (hotel-restaurant în Ștefănești, n.red) trimisă de mine. …și femeia (minora Manda Roxana, cea care fusese de serviciu la masaj, n.red) și-a făcut bagajele, că, domne, ea pleacă. Știi ce a zis la șapte fără zece? Că i s-a terminat programul. Și i-am zis: Da la patru, când era la program și mi-a refuzat clienții, cum a fost? Să coboare în momentul ăsta imediat jos, că are program până la opt.
„Înseamnă că boala a mai avansat”
Discuție, la data de 16.04.2012, ora 03.11, între una dintre patroane, Monea Nicoleta-Cătălina și Dumitrache Marius (taximetrist la PIC):
# Monea Nicoleta-Cătălina: Uite, a făcut criză Teo în baie!
# Dumitrache Marius: De la băutură, de la oboseală?
# Monea Nicoleta-Cătălina: Păi, e beată, dă-o încolo că a băut! E ruptă de beată, nu așa… Înseamnă că boala a mai avansat.
Discuție, la data de 16.04.2012, ora 04.13, patroana Monea Nicoleta-Cătălina și Dumitrache Marius (taximetristul de la PIC):
# Dumitrache Marius: Și-a revenit aia? (referindu-se la minora Stroe Teodora-Cristina, n.red).
# Monea Nicoleta-Cătălina: Da, a intrat la masaj… știi că așa face mereu…
# Dumitrache Marius: Păi, cu p…a îți revii, cu ce poți să-ți revii!
# Monea Nicoleta-Cătălina: Mai bine du-te la Yoko, mai găsești un client, doi, la Yoko, aduci și tu un client, doi aici.
Discuție la data de 19.04.2012,ora 22.53, între Monea Nicoleta-Cătălina și Dumitrache Marius (același taximetrist):
# Monea Nicoleta-Cătălina: A făcut criză urât, abia am ținut-o. Am scos-o și pe Claudia. Abia am ținut-o eu, Claudia și cu Lavinia, într-o parte… doamne, știi cum făcea! Abia o ținem. M-am suit și eu și Claudia pe ea, ca să o ținem într-o parte. Țipă, urlă, face ca toate alea.
„Până la urmă, nu au ele față de o sută de euro”
În continuare, din transcrierile convorbirilor telefonice purtate între cele două patroane, Monea Nicoleta-Cătălina și Barbu Claudia, la data de 23.11.2011, acestea fac referiri la minorele Stroe Teodora și Chiriță Denisa, care, în opinia lor, cereau clienților sume exagerat de mari pentru raporturile sexuale prestate.
# Monea Nicoleta-Cătălina: Le spun, fată, știți ceva, până la urmă, puneți mâna și stați și luați și un milion jumate, că nu aveți încotro.
# Barbu Claudia: Păi, decât să faci unul la trei zile, mai bine faci șapte într-o noapte.
# Monea Nicoleta-Cătălina: Da, că eu le spun în față, ăștia care nu au comisioane de luat și din moment ce dă un milion jumate-două (se înțelege că pentru masaj, n.red) și mai dă încă un milion jumate pentru raporturile sexuale, le convine să dea trei milioane cu totul. Până la urmă, nu au ele față de 100 de euro.
„Păi nu lasă nici ea la un milion, să f…ă la un milion”
La data de 17.04.2012, ora 01,19 patroana salonului de masaj, Monea Nicoleta-Cătălina și Monea Silviu, fratele acesteia, discută despre faptul că Monea Silviu a fost sunat de niște băieți care doresc o maseuză frumoasă la domiciliu, dar care cer și o reducere.
# Monea Nicoleta-Cătălina: Deci, normal, la domiciliu este două milioane, plus taxiul fetei dus-întors. Las la un milion jumate, plus taxiul fetei dus-întors… doar masajul.
# Monea Silviu: Masajul complet?
# Monea Nicoleta-Cătălina: Nu, nu, nu, doar masajul prin l…a (prin masturbare, n.red), dacă vrea altceva, plătește în plus… Trimit două-trei fete, să-și aleagă? Bă, omule, fă calculul. E un milion jumate masajul. Eu n-am cum să renunț la masaj, că sunt banii mei.
# Monea Silviu: Da, mă, da, m-am prins. Și mai costă încă un milion jumate restul de chestii.
# Monea Nicoleta-Cătălina: Da, vreo două milioane, depinde. …Păi nu lasă nici ea la un milion, să f…ă la un milion. Astea vor ține un milion jumate minimul. Tot eu trebuie să las de la mine, de la masajul meu. Asta încerc să-ți explic.
„Roxana ia droguri, nu trebuia să o lași să plece”
Discuție, la data de 06.05.2012, ora 21,55, între patroana Monea Nicoleta-Cătălina și una dintre fete, Brătilă Elena Raluca:
# Brătilă Elena Raluca: Nu știu cum să fac să sun pe Marius (Dumitrache Marius, taximetristul de la Pic, n.red) că de 10 minute a plecat Roxana să ia o cutie de prezervative și nu a ajuns.
# Monea Nicoleta-Cătălina: Raluca, nu trebuia să o lași să plece pe Roxana, că are niște apucături, consumă droguri… Îți trebuie sau nu-ți trebuie, că dacă e îl sun pe Marius (Dumitrache Marius) să-ți aducă ție, măcar tu să-ți termini treaba. Și a luat banii de la ăla?
# Brătilă Elena Raluca: Da. Toți banii sunt la ea.
# Monea Nicoleta-Cătălina: Acum n-ai ce să faci decât să rămâi și cu ăla și cu ăla pentru că ai luat banii și riști să-ți iei omor.
Material realizat de Adriana Gândilă



0 Comentarii