# Gelu Mujea nu se scumpeşte la tărâţe. # La cele 5,5 milioane euro cheltuite până acum pe consultanță, dintre care 25 de miliarde numai pe un studiu despre „Strategia nămolului”, ce mai contează câteva pe zeci de GPS-uri pentru parcul de mașini al unei instituții care livrează piteștenilor cea mai scumpă apă din România. Jurnalul de Argeş v-a informat cum Societatea Apă Canal 2000 a cheltuit, din 2009 şi până acum, peste 5,5 milioane de euro pe studii de consultanţă. Banii s-au dus în buzunarele mai multor firme de profil care s-au înghesuit să dea sfaturi costisitoare pentru proiectele derulate pe fonduri europene de către societatea piteşteană. Că deh, obrazul subţire cu cheltuială se ţine, cum spune un proverb românesc. Dar iată că Gelu Mujea a juns la fundul sacului şi acum nu ştie pe unde să scoată cămaşa şi, zgârcindu-se la tărâţe, să taie de pe unde o tăia şi de unde altundeva decât de la angajaţi?! După ce, mai anul trecut a facut restructurări de posturi sau a trecut la rearanjarea organigramei din şase în şase luni nemaiştiind ce permutări să facă pentru a mai scăpa de unele din beneficiile acordate iniţial salariaţilor angajaţi odată pe bandă rulantă, directorului societăţii piteştene i-a mai venit o idee, aceea de a le pune GPS-uri pe maşini. Astfel, pentru cele 40 de autovehicule din parcul auto al SC Apă Canal s-au achiziţionat navigatoare care costă cam 100 de euro fiecare dar cel puţin, cei cărora le sunt destinate vor putea fi urmăriţi pas cu pas cum şi pe unde „ard gazul” sperându-se că în acest mod se vor mai putea face ceva economii. (ELECTRO-CUTARE)
articol scris miercuri, 01 august 2012
Directorul S.C. Apă Canal le-a pus angajaţilor GPS-uri pe maşini

Distribuie!
Programul etapei a 16-a din SuperLiga. Când se joacă FC Argeş – FCSB
LPF a anunțat programul etapei a 16-a din SuperLiga, care se va juca în penultimul weekend al lunii noiembrie. În […] Citește!
Mircea Sandu contestă strategia lui Răzvan Burleanu
Fostul președinte al Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu (74 de ani), a taxat dur activitatea actualei conduceri a FRF, […] Citește!
Becali, colaboratori noi pentru transferurile de jucători de la FCSB
Gigi Becali (68 de ani) este pus pe fapte mari după o primă parte de sezon modestă făcută de FCSB. […] Citește!
Schimbări fiscale majore pentru industria auto din România: Premierul Luca Niculescu anunță noi facilități pentru companii
Industria auto, unul dintre cele mai importante sectoare ale economiei românești, ar urma să beneficieze de măsuri fiscale și programe […] Citește!
Lovitură pentru angajații Salinei Praid: 60 de oameni vor rămâne fără loc de muncă în noiembrie
Aproape jumătate dintre angajații Salinei Praid urmează să își piardă locurile de muncă în această lună, la mai bine de […] Citește!
România își consolidează patrimoniul recunoscut de UNESCO! Geoparcul Țara Hațegului primește o nouă confirmare internațională
Țara Hațegului își păstrează locul pe harta celor mai valoroase teritorii naturale și culturale recunoscute la nivel internațional. Geoparcul administrat […] Citește!
Alertă de vreme extremă în Portugalia. Ciclonul Charles aduce vânt violent și ploi torențiale
Românii care se află în Portugalia sau intenționează să călătorească în această țară în zilele următoare sunt avertizați să își […] Citește!
Mihai Pintilii revine la FCSB! Va face parte din staff-ul lui Laurențiu Reghecampf
Mihai Pintilii, în vârstă de 42 de ani, revine la FCSB, la aproximativ opt luni după despărțirea de formația roș-albastră. […] Citește!
Istvan Kovacs, delegat la un meci de gală în Liga Națiunilor. Va arbitra Italia – Franța
Arbitrul român Istvan Kovacs a fost delegat de UEFA la partida dintre Italia și Franța, din Liga Națiunilor. Meciul se […] Citește!
Lotul 4 al autostrăzii Sibiu-Pitești nu va fi deschis în noiembrie. De ce a fost amânată inaugurarea
Lotul 4 al autostrăzii Sibiu-Pitești, care include tunelul Momaia, nu va fi deschis circulației în noiembrie, așa cum se anunțase […] Citește!
Român rănit grav în carambolul din Bulgaria, soldat cu cel puțin 11 morți. Bărbatul este în stare critică
Un român se numără printre persoanele rănite în carambolul de proporții produs pe autostrada Trakia din Bulgaria, unde cel puțin […] Citește!
Incendiu la subsolul unui hotel din București. Persoanele aflate în clădire au fost evacuate
Pompierii au intervenit marți seară, 10 noiembrie, la un hotel de pe strada Știrbei Vodă din București, după ce un […] Citește!
Omul săptămânii
Opinie
Din ediția tipărită
Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare
Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!
Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook
Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!
Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului
Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!
După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş
Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!
Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean
Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!
Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil
Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!
Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung
După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!



























0 Comentarii