Web Analytics

Fost partener „de vază” al Universităţii Piteşti, pe când patrona cârciuma Academica, omul de afaceri Daniel Otobîcu a primit închisoare cu suspendare

de | 25.07.2019 13:48 | Dezvăluiri

# Acesta a condus beat și a șicanat un alt șofer în trafic, motiv pentru care polițiștii de la Mioveni i-au făcut dosar penal # În fața procurorilor a fabricat o altă poveste, cum că n-ar fi fost la volan, ba a adus și doi martori care să-i confirme spusele # Prins cu fofârlica, a recunoscut în final că a mințit
Fostul patron al restaurantului Academica, Daniel Otobâcu, a fost condamnat la un an și două luni închisoare cu suspendare. El a fost trimis în judecată anul trecut, de procurorii argeșeni, după ce a fost anchetat într-un dosar penal întocmit de polițiștii din Mioveni. Totul a pornit după ce un șofer șicanat în trafic de Otobîcu a sunat la 112, iar un echipaj de poliție a intervenit în urma apelului. Oprit de polițiști, care au simțit imediat mirosul de alcool, Daniel Otobîcu a fost invitat, alături de martorul care semnalase comportamentul agresiv al acestuia, la sediul Poliției Mioveni. Patronul argeșean a refuzat categoric testarea, respectiv recoltarea de probe biologice, dar și să semneze procesul-verbal de contravenție. Mai mult, Otobîcu a pus paie pe foc și a fabricat o altă poveste, ceea ce a adăugat și mai multă vinovăție în dosarul de inculpat. Conform variantei sale, în ziua cu pricina el nu s-ar fi aflat în trafic, ci în altă parte, mai precis la Pitești, la „Casa Argeșeană”, variantă susținută şi de doi martori, prieteni ai săi.
Dosarul de urmărire penală pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice și refuzul de a fi testat s-a extins astfel și pentru mărturie mincinoasă și instigare la mărturie mincinoasă.
Ulterior, Daniel Otobîcu a revenit asupra declarațiilor și a recunoscut faptele. Potrivit datelor din rechizitoriul procurorilor, acesta a afirmat că cei doi martori îi erau prieteni și au crezut că îl ajută susținând o falsă variantă în fața oamenilor legii. Iar sentința pe care a primit-o vorbește despre un an și două luni închisoare cu suspendare pentru refuzul de a i se recolta probe biologice și pentru instigare la mărturie mincinoasă.
Omul de afaceri nu mai are dreptul de a conduce nicio categorie de autovehicule pe o perioadă de un an. De asemenea, judecătorii i-au dat și un termen de doi ani de supraveghere cu obligația de a urma programele de integrare socială ale Serviciului de probațiune Argeș.
De asemenea, Otobâcu are obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei Pitești sau la Primăria Mioveni.

Articol scris de Alina Crangeanu

Distribuie!

0 Comentarii