Web Analytics
scris joi, 25.07.2019

Măgar de Popovo pentru primarul Ţâroiu

După ce că era mai-mai să oficieze festivitatea Zilelor Câmpulungului fără eşarfa tricoloră, primarul Liviu Ţâroiu s-a confruntat cu un moment amuzant chiar în timpul manifestării.
A avut oaspeţi din străinătate, fie deja înfrăţiţi, precum cei din Popovo (Bulgaria), fie pe cale să devină fraţi cu câmpulungenii, cei din Xanthi (Grecia) şi Saint-Nicolas (Belgia). Invitaţi să transmită mesaje celor prezenţi, bulgarii, grecii şi belgienii au primit cadouri din partea primarului de la Câmpulung şi, la rândul lor, au oferit mici atenţii. Una dintre acestea era mai mare şi mascată, dar sub ambalaj se bănuia a fi un tablou.
Iar bulgarii de la Popovo, din regiunea Târgovişte, au devoalat imaginea şi l-au făcut pe Ţâroiu să nu mai ştie cum să mascheze tabloul. Şi asta pentru că în prim-plan era reprezentat un măgar cu nişte urechi imense şi un bot cu tendinţă spre zâmbet.
C.I.B

Măgar de Popovo pentru primarul Ţâroiu

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită