Web Analytics

Caleidoscop

de | 25.07.2019 13:04 | Cultură

Paradă militară în Grădina Publică din Piteşti în prezența premierului Petru Groza

1946, aprilie 7. Generalul de corp de armată Constantin Niculescu, şeful Casei Regelui Mihai, generalul Ivan Z. Susaikov, locţiitorul preşedintelui Comisiei Aliate de Control din România, primul-ministru Petru Groza, generalul de corp de armată Constantin Vasiliu-Răşcanu, ministrul de Război, generali şi ofiţeri din Armata Română şi din Armata Roşie au participat la o paradă militară organizată în Grădina Publică din faţa Prefecturii, cu ocazia împlinirii unui an de la înfiinţarea Diviziei Horia, Cloşca şi Crişan, având sediul în Piteşti.

A început construcția Cercului Militar Piteşti

1939, iulie 7. A început construcţia Cercului Militar, pentru un timp Casa Armatei din Piteşti, arhitect, Octav Doicescu, antreprenor, Mihail Papadopol, piatra de temelie fiind pusă de primul-ministru Armand Călinescu.

S-a dat în folosinţă localul Casei Personalului Didactic

1940. S-a dat în folosinţă actualul local al Casei Personalului Didactic, strada I.C. Brătianu, Piteşti, folosit pentru un timp de Inspectoratul Şcolar al Judeţului Argeş (1970-1994).

Unităţile industriale din comuna Găvana în anul 1941

1941, septembrie 10. În comuna Găvana, astăzi spaţiu demografic de referinţă pentru municipiul Piteşti, funcţionau următoarele unităţi industriale cu maşini: Fabrica Textila Românească, 420 de salariaţi, Fabrica de Tăbăcărie şi Încălţăminte Constantin Petrescu, 79 de salariaţi, Fabrica de Tăbăcărie Constantin Dumitrescu, 72 de salariaţi, Fabrica de Tăbăcărie (opincărie) Ion Ionescu, cinci salariaţi, Fabrica de Tăbăcărie (opincărie) Lică Petrescu, cinci salariaţi, Fabrica de Tăbăcărie (opincărie) Ion I. Ionescu, cinci salariaţi, Fabrica de Tăbăcărie (opincărie) Valeriu I. Ionescu, cinci salariaţi, iar la Prundu, Depoul CFR Piteşti, 365 de salariaţi.

Venerarea Sfintei Varvara

1945, decembrie 4. Venerarea Sfintei Varvara. Preotul-confesor al Garnizoanei Piteşti a efectuat serviciul divin, iar maiorul Ioan Rusu a prezentat viaţa Patroanei Artileriei, urmând, apoi, Şezătoarea Bateriei I Elevi.

Piteştiul avea 5.572 de clădiri în 1946

1946, decembrie 6. Oraşul Piteşti înregistra 5.572 de clădiri, din care 67% erau din cărămidă, având 84% lumină electrică, 40% instalaţie de apă, 30% canalizare, 1% încălzire centrală.

(Informaţii selectate din „Piteşti-620, memento” de Petre Popa)

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii