Web Analytics
scris joi, 09.12.2010

Corb la corb nu-şi fură „paltonul”

Joia trecută, tot poporul PDL, în frunte cu senatorul Mircea Andrei, a mers la OPC să-l instaleze în funcţie pe noul director Gabriel Vasilescu. Momentul festiv l-a emoţionat atât de tare pe democrat liberalul Iulian Corbu, încât la plecare acesta a luat din cuier paltonul unui inspector de la OPC. Fără să realizeze că nu este haina lui, Corbu a plecat apoi bine merci spre Costeşti, unde urma să se semneze, între primarul Ion Baicea şi ministrul Răzvan Murgeanu, un contract de 10 milioane de euro pentru investiţii în infrastructură. Pe la jumătatea drumului dintre Piteşti şi Costeşti, din buzunarul paltonului îmbrăcat de Corbu a început să sune un telefon. Scotocind după mobil, Iulică s-a albit la faţă când a realizat că pe lângă telefonul străin, în buzunarele paltonului se mai află şi un portofel. A crezut, pentru o secundă, chiar că i-a copt-o vreun furnizor nemulţumit din domeniul sănătăţii şi că e vorba de un flagrant. Abia după ce a întors haina pe toate feţele, Iulian Corbu a realizat că luase din greşeală paltonul altcuiva. A sesizat imediat OPC-ul, iar haina a revenit în final la adevăratul proprietar.
(ELECTRO-CUTARE)

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților...

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...