Sublocotenentul Gheorghe Jovin făcea parte din Divizia I cu servicii de spionaj și întreprinderi de acțiuni ofensive în spatele frontului inamicului. La sfârșitul lunii septembrie 1916, el primește misiunea de a se infiltra în spatele frontului și de a raporta atât mișcările de trupe ale inamicului, cât și aspecte ale retragerii trupelor proprii. Citirea rapoartelor sale îți dă dureri de cap.
„…La Zavalu, care e pe malul drept al Jiului, am sosit la 3 p.m. În acest punct am găsit în râul Jiu și în comună aproape toate tunurile, munițiile, automobilele, trăsuri de ambulanță, medicamente etc. părăsite de colonelul Văitoianu. Domnia sa avea ordin să ne aștepte la Băilești, unde trebuia să facă joncțiunea cu Grupul Cerna. Nimeni nu a putut să-și dea seama de ce dl. colonel Văitoianu nu ne-a așteptat la Băilești și de ce a părăsit și aruncat tot armamentul atunci când nu avea nici un angajament cu inamicul și a plecat înainte spre Olt…
…De aici eu am plecat în recunoaştere spre Olt şi, în drum la Domeniul Coroanei Ocolna, am întâlnit pe dl. colonel Văitoianu. Intru în camera d-lui colonel, pe care-l găsesc jucând cărţi cu două dame, iar afară un domn maior medic plângea văzând dezastrul în care a ajuns. Fac cunoscut d-lui colonel că grupul nostru se află la Sadova şi cer informaţii asupra inamicului. Fiind timpul mesei, sunt invitat la masă. În fruntea mesei stă dl. colonel Văitoianu, la dreapta d-sale un ofiţer german, la stânga eu şi lângă mine doi subofiţeri germani. Întreb pe dl. colonel cum au ajuns aceşti oameni aici şi-mi răspunde că au căzut cu aeroplanul pe moşia Domeniului Coroanei, făcându-i prizonieri. La masă au avut un singur pahar de vin, pe care l-a împărţit cu aceşti trei germani. În timpul mesei, dl. colonel este poftit afară de un locotenent, care face cunoscut că inamicul se află la Vădastriţa, 8 km de noi, cu artilerie şi cavalerie. Făcându-mi-se cunoscut acest lucru, am voit să aduc la cunoştinţa d-lui colonel Demetriade, dar am fost oprit de către dl. colonel Văitoianu, spunându-mi că va trimite două companii spre inamic, iar înspre seară se va retrage spre Olt. După o oră, voind a culege unele informaţii de la dl. colonel, am căutat să intru în biroul d-sale, dar am fost oprit de un soldat, care avea ordinul să nu primească pe nimeni a intra în timpul când dl. colonel doarme. Retrăgându-mă, întâlnesc pe dl. căpitan Aslan de la Regimentul 2 Călăraşi şi pe medicul maior, cărora le spun cele întâmplate, mirându-mă că dl. colonel poate, în astfel de împrejurări, să dea ordin a nu se deranja din somn. Dânşii spun: „Uite aşa ne-a nenorocit tot timpul, când eram mai îngrijoraţi de soarta noastră nu era permis să-l deranjăm din somn”.
Exact în acele zile Ecaterina Teodoroiu lupta în primele linii în marea bătălie de pe Jiu. A fost luată prizonieră, fiind dusă la Cărbunești. De acolo a evadat folosindu-se de un revolver ascuns pentru a împușca santinela care o păzea. A fost rănită ușor la un picior în timp ce fugea. A revenit la unitatea sa, luptând în zona orașului Filiași, fiind din nou rănită, de această dată mai grav, suferind fracturi ale tibiei și femurului piciorului stâng. Mutată pe rând în spitalele din Craiova, București și Iași. A fost înaintată la gradul de sublocotenent și decorată cu „Virtutea Militară” clasa a II-a, devenind un simbol național, îmbărbătând inimile sutelor de mii de ostași români. I s-a cerut arma pentru a fi așezată la loc de cinste într-un viitor muzeu al războiului întregirii. A refuzat cu ostentație, cerând comanda unui pluton de ostași. Bătrânii generali o priveau ca pe o minune. Ce a urmat știți din manualele de istorie. Nu cele din zilele noastre, care nu-i pomenesc numele, ci din cele de pe timpul comunismului.
Prof. dr. Cornel Carp
0 Comentarii