# Făcut prost în şedinţa de Consiliu local, avocatul Radu Nistor ameninţă cu plângere la Parchet. Consilierul PDL speră astfel ca viceprimarul Piteștiului să nu mai poată candida nici pentru Camera Deputaților.

# Domnule consilier, v-ați hotărât până la urmă dacă depuneți plângere la Parchet împotriva viceprimarului Ionică?
– Da, voi depune plângere împotriva vicelui Cornel Ionică pentru săvârșirea infracțiunilor de insultă și de amenințare la adresa mea. Nu mă interesează nici un fel de bani de la domnia sa, vreau doar să-l văd plecat din funcția de viceprimar și din Consiliul Local Pitești pentru că, prin afirmațiile pe care le face, prin comportamentul pe care l-a avut și prin felul în care se adresează unui consilier local, domnia sa este nedemn pentru o astfel de funcție.
# Și ce sperați să obțineți, de fapt, din această plângere penală?
– O condamnare pentru motivele pe care le-am expus mai sus, pentru ca domnia sa să nu mai poată să candideze. Din câte cunosc, dânsul are speranțe de a deveni chiar și deputat! Vă dați seama ce ar însemna ca acest comportament al domniei sale să se mute, din Consiliul Local Pitești în Parlamentul României?!
# Cum a început tot acest scandal?
– Frustrarea domniei sale este aceea că fostul prefect Davidescu a atacat în contencios administrativ și a suspendat o concesiune pe care Consiliul Local a făcut-o pentru dna dr. Moțoc, în legătură cu un teren din capul Căii București, de fapt un spațiu verde. De aici și confruntarea mea cu dl Ionică și această reacție totalmente absurdă prin care m-a acuzat că sunt prost de-a binelea, că mă dă afară din ședința de consiliu, că am făcut eu plângere la prefectul Davidescu, că acum Davidescu nu mai e prefect și că ce mă fac eu fără Davidescu, etc. Toate au plecat, așadar, de la acea concesiune total ilegală și care nu avea nicio legătură cu ședința respectivă. A fost vorba doar de o frustrare a dlui viceprimar Ionică…
# Dle avocat Nistor, cine v-a sunat dintre colegii consilieri sau din Primărie ca să intervină la dvs. să nu mai depuneți plângere împotriva dlui Ionică?
– Mai mulți prieteni de-ai mei, de-ai dlui Ionică, sunt mai mulți prieteni comuni care au intervenit să ajungem la o înțelegere. Nu le dau numele, sunt prieteni de-ai noștri, colegi din Consiliul Local, șamd. Le-am răspuns că m-am simțit extrem de jignit în ședința de consiliu și că am cerut să mi se ceară scuze, iar dl Ionică nu a dorit, așa că am hotărât să depun plângere.
# De ce nu ați reacționat până acum, având în vedere că viceprimarul Ionică v-a mai atacat și cu alte ocazii?
– Au existat atacuri, dar nu a fost vorba de jigniri, de atac la persoană, ca de data asta. Sunt de acord că puteam intra într-o polemică vizavi de o anumită situație, dar așa e cu totul altceva. Și apoi, vizavi de acea concesiune, pot spune că ea este ilegală, ceea ce spune multe… Accept o polemică, dar nu jigniri de acest gen fără niciun fel de noimă!
Marius Ionel



0 Comentarii