Web Analytics
scris joi, 05.04.2012

Direcţia Silvică face cumpărături pentru PDL pe… bonuri de masă

DNA-ul trece, bolovanii de la Direcţia Silvică Piteşti rămân. Dovadă că şi noul director Dan Vlădău se dovedeşte mare popândău când vine vorba de înfulecat şi distribuit beneficii pentru PDL, partidul care l-a însămânţat în funcţie. Cum banii au început să miroase a arest, după păţania fostului director Dobrinoiu, Vlădău a găsit altă cale de a satisface poftele nesătuilor săi şefi de la partid. Cam pe la începutul săptămânii trecute, marţi mai exact, la PDL a fost trimis un transport strategic de materiale, în majoritate instrumentar de birou, dar şi… baxuri de apă sau ţigări! Toată afacerea cică a costat aproape 50 milioane lei vechi, doar ţigările valorând vreo 8 milioane, iar plata s-a făcut pe bază de… bonuri de masă. Rău au ajuns portocaliii, dacă se pretează să-şi facă piaţa politică din bonurile de masă ale Direcţiei Silvice. Iar în ce-l priveşte pe Vlădău, rămâne cum am stabilit. Rimează cu popândău. Deşi s-ar mai putea găsi şi alte rime, chiar mai potrivite. (ELECTRO-CUTARE)

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

PSD Argeş n-a prins nimic la ofertă

Eclipsă totală în PSD Argeș. De lună, de soare, de vizibilitate. Deși Sorin Grindeanu a dat drumul la robinetul cu funcții și a umplut cada cu 20 de...

Din ediția tipărită