# În urma reverificărilor, lista revoluţionarilor de la Câmpulung a fost ajustată de la 200, la doar 67. Până mai ieri, nu doar cine era, dar şi „cine putea” era declarat revoluţionar cu acte în regulă ca să poată beneficia de „caşcavalul” primit de orice luptător al Revoluţiei din decembrie 1989. Aşa se face că şi la Câmpulung au apărut, de niciunde, un număr de circa 200 de revoluţionari cu acte în regulă. După mai multe filtrări şi epurări, lista s-a redus la numai 67 de revoluţionari, o listă din care au fost scoşi „revoluţionarii ciripitori” şi „revoluţionarii închipuiţi”, dar și cei care s-au retras din proprie iniţiativă. Potrivit unor declaraţii şi acte, numărul celor rămaşi este cu mult mai mic decât al celor care au participat efectiv la Revoluţia din decembrie 1989, căci multe din numele ce se regăsesc pe procesele verbale de la acea vreme nu mai apar pe nicio listă a revoluţionarilor de acum.
Ca exemple concrete, printre cei care apar şi în listele iniţiale şi care şi-au căpătat statutul de revoluţionar, păstrându-l şi acum, sunt persoane precum: Sergiu Cicu (directorul Casei de Cultură a Sindicatelor), Serafim Cotenescu (preşedintele Asociaţiei Revoluţionarilor câmpulungeni), Nicolae Ghinea (secretarul primăriei Câmpulung), Dan (Şarpe) Şipoteanu (om de afaceri şi consilier local PRM). Între timp, pe diverse motive, au ieşit din lista revoluţionarilor Ionel Năftănăilă (primarul comunei Albeştii de Muscel), Ştefan Trâmbaciu (directorul Muzeului de Istorie Câmpulung) şi medicul Bogdan Albulescu. La aceştia se adaugă şi lista revoluţionarilor „fără drepturi”, pentru că nu şi-au făcut dosare niciodată, exemple fiind Alexandru Dram, profesorul Gheorghe Paulian şi mulţi alţii, destul de mulţi în comparaţie cu cei care până la tăierea drepturilor au tot beneficiat de ele.
Conform unor surse de încredere, la ora actuală, lista celor 67 de revoluţionari de Câmpulung este reverificată pentru a mai fi „ajustată”. Destul de târziu, totuși, mai ales că foarte mulţi şi-au luat deja partea cuvenită prin lege, adică indemnizaţiile lunare de aproape 2000 de lei, ceva teren, un sac de bănet ca despăgubiri, plus alte avantaje însemnând scutiri de taxe şi impozite. Ioana Ştefan




0 Comentarii