# Ionel Didea îşi pune cărţile pe masă pentru alegerile din 20 februarie. 20 februarie. Aceasta este data la care Universitatea Pitești își va alege un nou rector și tot atunci se va ști dacă aripa conservatoare, formată din actualii șefi, va reuși să se mențină la butoanele instituției, ori, dimpotrivă, reformiștii vor izbuti să-i detroneze pe cei care par că s-au eternizat la conducere. Cum bine se știe, conservatorii îl au ca vârf de lance pe prorectorul Gheorghe Șerban, în spatele căruia se află actualul rector Gheorghe Barbu, laolaltă cu aproape toată pleiada de prorectori, decani și alți șefi din Universitate apropiați acestora. De partea cealaltă se află doi candidați separați de această grupare, Ionel Didea și Mihai Brăslașu, care și-ar dori o reformă radicală în Universitate, menită să combată mediocritatea și să aducă performanță. Asta în condițiile în care, după ultimele clasificări făcute după noua Lege a Educației, Universitatea Pitești a fost plasată în ultima clasă valorică, clasa C, iar majoritatea largă a programelor de studii a primit, de asemenea, clasificări jenante, din ultimele categorii. Pe acest fond neplăcut ca performanțe se va da marea confruntare între nou și vechi, în cadrul unor alegeri care, dată fiind participarea numerică largă la vot, sunt deschise oricărui rezultat. În cele ce urmează, vom face o incursiune în proiectul managerial cu care vine în fața cadrelor universitare și a studenților unul din candidații reformiști, prof.univ.dr. Ionel Didea. L-am lăsat chiar pe dânsul să explice mai în detaliu ce își propune dacă va deveni rector, astfel încât cei interesați să aibă posibilitatea să constate direct dacă agreează și susțin proiectul său, ori nu.
(Mihai BĂDESCU)

„Viitorul Universității este mai important decât orice ambiție personală”
Mi-am depus candidatura pentru ocuparea funcției de rector al Universității din Pitești. Sper să pot mobiliza comunitatea academică a Universității din Pitești în jurul acestei generații de mijloc, pe care eu o reprezint acum. Am maturitatea și energia necesare pentru înțelegerea moralei care trebuie să ghideze viața comunității. Cred tot astfel, că un rector mai tânăr poate conecta mai ușor Universitatea cu lumea modernă. Cred, de asemenea, într-o colaborare din partea colegilor din toate facultățile existente în Universitate, oameni inteligenți și cu caracter și cu care am avut, în diverse contexte, colaborări excelente. Cred că generația seniorilor va fi deschisă spre o schimbare în acest sens, iar generația tânără va fi, evident, alături de această schimbare.
Trebuie să ne asumăm cu toții ideea că viitorul Universității din Pitești și ceea ce poate ea oferi unor generații de tineri profesioniști și studenți care vor veni după noi este mai important acum decât orice ambiție personală. Dacă nu vom reuși, mă tem de riscul că, la Universitatea din Pitești, vom schimba nu stiluri de conducere, ci doar persoane sau, altfel spus în popor, ,,va fi aceeași Marie cu altă pălărie”. Eu aș vrea ca acum și pentru totdeauna să intrăm în normalitate, să instaurăm o stare de lucru propice cercetării științifice, dialogului bazat pe respect, prețuire și ajutor între toți membrii comunității academice. Cred că Universitatea din Pitești poate deveni un model pentru sistemul universitar românesc, ancorată și în realitățile sistemului universitar internațional! Acest demers al meu nu este împotriva cuiva, ci este pentru ceva: pentru Universitatea din Pitești. Prin ceea ce reprezint și prin modelul de universitate pe care îl propun în programul de candidatură, inclusiv prin mecanismele pe care acesta le presupune, putem reda universitatea către întreaga comunitate academică din cadrul Universității din Pitești.
Este evident că, dacă voi câştiga, inevitabil, voi fi un alt gen de rector. Voi ști să mă bucur pentru reușitele profesionale ale colegilor mei și ale studenților, cărora am rolul să le asigur condiții performante și oportunități în care să-și valorifice talentul și munca. Performanța mea din acel moment va fi evaluată prin astfel de indicatori! Vreau să spun public un lucru care cu siguranță se va întâmpla: noua echipă de conducere a Universității din Pitești va fi o echipă care să reprezinte toate cadrele didactice, personalul administrativ și studenții! Echipa de prorectori aleasă va fi una reprezentativă și va acoperi (ca arie de proveniență) toate facultățile universității noastre. Atât eu cât și fiecare prorector vom ,,aronda’’ câte 2-3 facultăți, fiind responsabili să cunoaştem la timp problemele cu care se confruntă colegii noștri și să le rezolvăm în mod operativ.
Conducerea de până acum a Universității din Pitești a avut o contribuție decisivă în dezvoltarea infrastructurii universității (clădiri). Cred însă că această infrastructură este deja bine dezvoltată, astfel încât acum este rațional să focalizăm resursele și pe dezvoltarea resursei umane și a unei guvernanțe de tip nou, științifică. Ambele componente au fost mai puțin reprezentate până acum ca elemente strategice ale Universității din Pitești. Este nevoie de o foarte bună administrare a patrimoniului și acest lucru se va face cu oameni bine pregatiți. Știu bine că studenții au nevoie de condiții mult mai bune în cămine, încă mai sunt săli de curs unde nu există încălzire(!).
Personal, consider că avem urgentă nevoie de o reconstrucţie managerială a universităţii noastre şi că această schimbare trebuie să fie radicală. Pentru corectarea deficienţelor din planurile noastre de învăţământ, voi cere colegilor profesori să realizăm o documentare corectă asupra curriculei care trebuie urmată, să eliminăm ceea ce nu este util și să adăugăm ceea ce este necesar, având în vedere cerințele și exigențele curriculelor europene existente la universitățile de prestigiu. Acest lucru va fi cu siguranță util studenților noștri, viitorilor absolvenți, care, dată fiind mobilitatea forței de muncă pe piața muncii europene, vor căuta să-și găsească un serviciu în alte state, unde se va verifica compatibilitatea studiilor efectuate în universitatea noastră cu cerințele acelor companii.
În Universitatea din Pitești sunt specialiști de marcă, cercetători, recunoscuți atât pe plan național cât și internațional, dar care nu sunt implicați în proiectele majore ale universității. Voi propune înființarea de comisii mixte pentru proiectele de cercetare, de la mai multe facultăți, care să aibă în componență atât cercetători de marcă, dar și mulți tineri.
Voi crea acele oportunități ca tinerii talentați, care pot da un avantaj competitiv Universității din Pitești, să ajungă în poziţii didactice și de cercetare maximale.
Este însă important ca seniorii să asigure continuitatea școlilor pe care le-au creat, prin formarea de tineri specialiști performanți care să le poată continua munca atunci când ei se vor retrage.
“Universitatea să devină competitivă și credibilă”
Tot astfel, voi urmări următoarele obiective:
– încheierea de parteneriate cu universităţile mari din ţară, colaborarea cu acestea şi în domeniul calităţii, predării şi învăţării; dezbaterea unor curricule comune în contextul Bologna.
– dezvoltarea, diversificarea și întărirea şcolilor doctorale pe dimensiunea de cercetare: colocvii internaţionale, publicaţii, co-tutele.
– încheierea de parteneriate cu universităţile mari din străinătate în sensul că studenții să poată obține dublă diplomă la absolvire, adică diploma emisă atât de instituția parteneră, cât și de universitatea noastră; aici mă refer cu precădere la programele de master.
Cred că pentru un mediu sănătos, este de dorit un sindicat puternic și modern; adesea sintezele eficiente instituțional rezultă din lupta dintre teze și antiteze, iar un sindicat activ și responsabil are rolul său aici. Vă spun și vă garantez că cercetarea științifică este cea care poate poziţiona Universitatea din Pitești într-un loc meritoriu în cadrul sistemului românesc de învățământ, dar și ca actor competitiv internaţional, începând cu noul an universitar 2012-2013. Tot cercetarea științifică ne poate aduce sume consistente de bani pe care să le folosim în interesul universității, al nostru, al tuturor, scoțându-ne din conul de umbră în care ne aflăm acum! Trebuie să privim către colegii noștri de la Facultatea de sport (categoria ,,A’’ pe domenii în evaluarea instituțională la nivel național), să le admirăm performanțele obținute și să le ,,copiem’’ drumul parcurs pentru a obține aceste rezultate. Cred că, după ce se va produce această schimbare, într-un viitor cât se poate de apropiat, toate facultățile Universității din Pitești vor urma exemplul Facultății de sport. De asemenea, cred că nu avem voie să avem decât programe de categoria A și eventual B, pentru a atrage studenți din toată țara și din străinătate. Pe de alta parte, în programul propus sunt menționate soluții moderne și raționale la această situație, astfel încât fiecare specialitate să fie tratată corect, după setul de proceduri academice proprii domeniului, așa cum apar ele și la nivel internațional, aspectele financiare să fundamenteze, nu să conducă, actul academic, iar Universitatea din Pitești să devină competitivă în a aborda probleme complexe, să devină credibilă.
Urmare a clasificării universităților din România, făcută în conformitate cu prevederile Legii Educației nr.1/2011, Universitatea din Pitești a fost plasată în ultima clasă valorică ,,C’’, categoria ,,universități centrate pe educație’’. Tot astfel, un singur program, cel de ,,Educație fizică și sport’’, se află în prima clasă ,,A’’ în cadrul ierarhizării programelor de studii din învățământul superior din România. În acest context, universitatea a pierdut finanțări importante, mai ales prin reducerea finanțărilor la programele de master.
“Principiul ”divide et impera” este încă bine reprezentat în cadrul Universității Pitești”
Există în rândul comunității academice o doză de nemulțumire și neîncredere care ne împiedică să fim o universitate care să beneficieze de diversitatea pe care o are, și adesea ne comportăm doar ca o sumă de facultăți care se suspicionează unele pe altele, suspiciune încurajată în cele mai multe cazuri la nivelul conducerii universității. Principiul ”divide et impera” este încă bine reprezentat în cadrul Universității din Pitești.
Programul nu îşi propune să fie unul populist şi să transmită mesaje ca fiecare să audă ce i-ar plăcea, în beneficiul numărului de voturi, dar în dauna coerenţei şi seriozităţii. Acesta este un program pragmatic, cu termene şi indicatori operaţionalizaţi, care pot fi uşor monitorizaţi.
Pentru mine nu prezintă importanță doar atingerea scopului, ci și mijlocul prin care ți-l atingi. Dacă se poate câștiga cu un program eficient, fundamentat pe sinceritate, mijloace raționale și fără a face rabat în competiție de la minima morală, este bine. Dacă se pierde cu aceste mijloace, în condițiile în care sunt alte programe mai bune, este bine și așa. Dacă însă se pierde cu un program bun, din cauza altor mijloace (despre care există date că se pregătesc!), este un lucru rău care nu ne va face cinste și care se va repercuta asupra activității ulterioare a acestei universități, a viitorului cadrelor didactice, a copiilor noștri, a orașului nostru, județului nostru și, de ce nu, a țării noastre.
Dacă programul va fi criticat, foarte bine, deoarece, dacă criticile sunt corecte, ele sunt în beneficiul programului, care le poate asimila; dacă criticile sunt neserioase şi/sau răuvoitoare, le voi ignora. Dacă unii colegi nu se regăsesc în program este normal să nu mă voteze, deşi eu îi încurajez să facă sugestii şi să fie parte constructivă a soluţiei pe care o propun.
Acest program nu este unul închis sau inflexibil. El poate fi dezvoltat şi flexibilizat în cursul dezbaterilor academice, iar implementarea lui se va face printr-o colaborare eficientă cu celelalte structuri de conducere din Universitatea din Pitești.
Cred că, odată implementat, acest program poate poziţiona Universitatea din Pitești într-un loc meritoriu în cadrul sistemului românesc de învățământ, dar și ca actor competitiv internaţional, începând cu noul an universitar 2012-2013. Aşadar, este un program care echipează Universitatea din Pitești cu un set de mecanisme instituţionale care îi dau forţa de a fi un actor performant în arena internaţională, pregătit să facă faţă competiţiei şi dificultăţilor într-o lume globalizată.
“Nu am acceptat promisiunea unei poziţii de prorector”
În continuare, doresc să fac câteva precizări importante, cu caracter personal, dar relevante pentru candidatura mea. Am fost obișnuit cu o disciplină care mi-a permis să analizez foarte atent ce se întâmplă în jurul meu și să iau deciziile de fiecare dată în cunoștință de cauză. În perioada dintre anunțul intenției de candidatură și depunerea acestei candidaturi s-au promovat o serie de teorii ale conspirației cu referire la retragerea candidaturii mele. Nu am acceptat promisiunea unei poziţii de prorector într-o viitoare structură de conducere, formată pe scheletul actualei echipe de conducere (promisiune făcută, evident, cu condiția să nu-mi mai depun candidatura) pentru că nu mi s-a părut corect nici față de mine și, mai ales, față de cei care și-au pus speranțele în mine! Prin toate valorile mele sunt, cu întreaga mea ființă, împotriva acestui stil. Oricum, strategiile de ,,intoxicare’’, de denaturare a adevărului, nu mă încurcă, deoarece comunitatea căreia mă adresez este una universitară, care înţelege astfel de „jocuri” și cred că le va sancționa drastic.
Mă prezint în fața comunității Universității din Pitești pentru a-i cere acordul de a o reprezenta și sluji; programul reprezintă tot ceea ce pot eu oferi mai bun, ca om liber, dedicat universității.
Dacă programul va fi apreciat sau nu, rămâne să vedem. Oricum, programul se adresează unui mediu academic; așadar, în mod rațional, el trebuie analizat critic, dar dominant prin prisma unui discurs practic, care problematizează utilitatea sa și ce spune că trebuie făcut. Alături de colegii mei, studenţii acestei universități sunt partenerii pe care contez. Am fost și voi fi deschis spre studenţi, am mizat pe ei şi o fac şi acum. Cred că succesul meu depinde în mod serios şi de susţinerea şi implicarea studenţilor în această candidatură şi în acest program! Cred că voi reuși să mobilizez, prin programul pe care-l propun, prin persoana mea, pe toți cei care sunt interesați de viitorul acestei universități, dejucând astfel ,,jocurile’’ făcute de vechea tabără în spiritul continuității(!). Contează foarte mult ca membrii comunității Universității din Pitești să vină în număr mare la vot pentru a reuși, și cred că o vor face! Sper ca cei aflați în competiție să păstreze un nivel academic al procesului competițional.
Eu propun și reprezint altceva și acum avem ocazia, dacă dorim, să scăpăm pentru totdeauna de vechile îndoctrinări, de vechile mijloace de conducere, de nedreptățile care s-au petrecut. Suntem oameni cu toții și, indiferent unde ne desfășurăm activitatea, trebuie să fim respectați. Astfel putem intra în normalitate, redând universitatea tuturor (cadrelor didactice, personalului administrativ și studenților), nimeni nu trebuie să se simtă străin în ea, toți trebuie să venim cu drag la muncă!
DUMNEZEU SĂ NE AJUTE!



0 Comentarii