Web Analytics
scris miercuri, 04.01.2012

Anul începe cu șefi noi la Poliția Câmpulung

Anul 2012 a debutat, la Poliția Câmpulung, cu schimbări în structura sa de conducere. Comisarul-șef Victor Buzescu, cel care, până pe 30 decembrie 2011 a ocupat funcția de adjunct al șefului Poliției municipiului Câmpulung, a fost eliberat din funcție, la cererea sa, și înlocuit, cu împuternicire pentru 60 de zile, de comisarul Caromel Alin Ciobanu, șeful Poliției Rurale Hârtiești. Comisarul-șef Victor Buzescu a primit funcția de șef birou Poliție Rutieră în aceeași „parohie”, adică la Poliția Câmpulung. Și pentru ca rocada să fie completă, comisarul-șef Mircea Pistol, care ocupa funcția de șef birou Poliție Rutieră, a fost numit ca specialist în cadrul serviciului de Ordine Publică și împuternicit, pentru 60 de zile, la comanda Poliției Rurale Hârtiești. Pe aceeași perioadă, a fost împuternicit ca șef birou Ordine Publică la Poliția Câmpulung inspectorul George Sendroiu, ofițer specialist la Investigații Criminale Câmpulung. Tot la cerere, a fost eliberat din funcție și șeful biroului Ordine Publică de la aceeași unitate de poliție, comisarul-șef Marian Grigore, și numit ca ofițer specialist la Biroul 3 al Serviciului de Investigare Fraude. Adriana Gândilă

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită