Web Analytics

articol scris miercuri, 11 noiembrie 2026

Libertatea presei nu e o favoare


APADOR-CH consideră inacceptabilă decizia președintelui Nicușor Dan de a interzice accesul unui jurnalist la Palatul Cotroceni pe întreaga durată a mandatului său, așa cum a anunțat în conferința de presă susținută marți, 10 noiembrie 2026.

O asemenea măsură reprezintă un precedent periculos și ridică serioase semne de întrebare cu privire la respectul față de libertatea presei și rolul jurnalismului într-o societate democratică.

Într-o democrație, jurnalistul nu intră la Cotroceni cu permisiunea președintelui, ci cu dreptul cetățenilor de a ști. Accesul la informație și dreptul jurnaliștilor de a pune întrebări nu pot fi condiționate de simpatii sau de opiniile, fie ele și contondente, exprimate de aceștia în spațiul public. Președinția României este o instituție publică, nu un spațiu în care accesul presei se acordă pe criterii de conveniență și nici „din milă”.

Nici dispoziția șefului statului, de a interzice accesul jurnalistului la conferința de presă, și nici „mila” unor funcționari de la Cotroceni, care ar fi „închis ochii” la ordinul dat de președinte și l-au lăsat totuși să intre, nu pot înlocui articolele 18 și 19 din Legea nr. 544/2001 care garantează accesul jurnaliștilor la conferințele organizate de autoritățile publice.

Constituția României garantează, de asemenea, prin articolele 30 și 31, libertatea de exprimare și dreptul la informație, drepturi care nu pot fi acordate sau restrânse după dispoziția unui funcționar public.

România are deja câteva condamnări la CEDO din cauza încălcării libertății de exprimare a jurnaliștilor (vezi cauza Mazăre vs. România, dar nu numai), în relația cu diverși oameni politici care s-au crezut, la vremea lor, mai presus decât legile țării, iar fostul activist civic, actual președinte, Nicușor Dan, ar trebui să le cunoască mai bine.

Libertatea presei într-o democrație nu e o favoare, nu se acordă și nu se retrage printr-un ordin, fie el și al președintelui. Libertatea presei se respectă. Cerem președintelui Nicușor Dan să revină asupra deciziei, iar Administrației Prezidențiale, reguli clare de acces, aceleași pentru toți jurnaliștii.

--------------------------------

Georgiana Gheorghe
Director executiv APADOR-CH

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Lecția de drept. Bullying în școli: cum poți acționa legal

Bullyingul a încetat de multă vreme să fie perceput ca o simplă neînțelegere între copii. Începând cu anul 2019, violența […] Citește!

Update. Românul accidentat în Bulgaria e Piteștean

Revenim cu informații în legătură cu accidentul din Bulgaria, produs marți, 10 noiembrie 2026. Românul rănit, este din Pitești. Piteșteanul, […] Citește!

Dumitru Tomescu – director Dacia şi AUTORO: „Stroe, când s-a văzut împărat, a început să dea în cei din Centrală” (9)

Atunci, la venirea d-lui Stroe, a avut loc o schimbare majoră în cariera şi chiar în viaţa dvs. Ne puteţi […] Citește!

Cuvânt şi Taine, o rubrică de pr. dr. Rafael Vintilă. Pr. dr. Rafael Vintilă: „A murit răbdarea de a asculta muzică?”

Pr. prof. dr. Vintilă Rafael: A murit răbdarea de a asculta muzică? Dr. Andrei Tase: Nu cred că omul contemporan […] Citește!

Pitești. Amendă usturătoare pentru un șofer prins fără RCA

Marți, 10 noiembrie 2026, un bărbat în vârstă de 45 de ani s-a ales cu o amendă usturătoare în urma […] Citește!

Sfatul psihologului. Cât durează de fapt „până la sfârşitul anului”

În noiembrie începe lista nescrisă. Până la Crăciun trebuie rezolvate dosarul de la bancă, controlul medical tot amânat, camera copilului, […] Citește!

Impactul Inteligenţei Artificiale asupra Consacrării şi Garantării Drepturilor Omului, la Centrul Cultural Piteşti

Miercuri, 11 noiembrie, de la ora 14, în Sala „Ars Nova” de la Centrul Cultural Pitești, va avea loc dialogul […] Citește!

Dr. Vlad Negru şi dr. Marius Banu au participat la un program dedicat dezvoltării şi managementului afacerilor

În spatele unei clinici care evoluează se află oameni care aleg să înveţe permanent Dr. Vlad Negru și Dr. Marius […] Citește!

Ne încărcăm telefonul în fiecare zi. Dar pe noi?

Organismul nu funcţionează cu baterie infinită. În fiecare seară punem telefonul la încărcat.Facem revizia mașinii.Actualizăm calculatorul.Îngrijim lucrurile care ne sunt […] Citește!

La mulţi ani sărbătoriţilor săptămânii!

În săptămâna 11-17 noiembrie șapte personalități argeșene își sărbătoresc ziua de naștere. Primul sărbătorit, pe 11 noiembrie, este dr Mihail […] Citește!

Simona Bucura-Oprescu, vot important privind investițiile în infrastructura de gaze naturale

Investiții mai rapide în infrastructura de gaze naturale, mai puțină birocrație și o utilizare mai eficientă a banilor publici. Pentru […] Citește!

Libertatea presei nu e o favoare

APADOR-CH consideră inacceptabilă decizia președintelui Nicușor Dan de a interzice accesul unui jurnalist la Palatul Cotroceni pe întreaga durată a […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Lecția de drept. Bullying în școli: cum poți acționa legal

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete