O cursă Wizz Air care a plecat vineri seară din Oradea, cu destinația Bergamo, a fost deviată către Budapesta din cauza unor probleme tehnice apărute în timpul zborului. Pasagerii au fost debarcați și anunțați că își vor continua călătoria cu o altă aeronavă.
Incidentul a avut loc pe zborul W4 7692, programat să decoleze de pe Aeroportul Oradea vineri, 30 octombrie, la ora 19:35. Avionul a plecat cu întârziere, la 20:16, însă și-a schimbat ulterior traseul și a aterizat în capitala Ungariei.
Pasagerii au fost debarcați la Budapesta
Potrivit publicației e-Bihoreanul, un pasager a relatat că echipajul a anunțat în timpul zborului că aeronava nu își mai poate continua drumul spre Italia și că este necesară aterizarea la Budapesta. Acesta a precizat că nu au fost observate turbulențe sau alte incidente vizibile și că pasagerii nu au primit informații despre natura defecțiunii.
Aeronava a aterizat la Budapesta în jurul orei 20:40. Călătorii au fost transportați cu autobuzele către zona de tranzit, iar pilotul le-a cerut să rămână în perimetrul indicat pentru a putea fi îmbarcați rapid într-un alt avion.
Zborul spre Bergamo a fost reprogramat
Wizz Air a trimis notificări prin SMS și e-mail, informând pasagerii că zborul urma să fie reluat de la Budapesta la ora 22:25. Sosirea la Bergamo era estimată pentru ora locală 23:45.
Până la publicarea informațiilor, compania aeriană nu anunțase oficial ce probleme tehnice au dus la devierea aeronavei.




























0 Comentarii