Circulația pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse va fi restricționată în două etape, între 19 și 29 octombrie 2026, din cauza unor lucrări de construcție și montare a rosturilor de dilatare. Traficul în ambele sensuri se va desfășura alternativ, pe o singură bandă, iar trecerea va fi dirijată la intervale de aproximativ 20 de minute. Poliția de Frontieră îi avertizează pe șoferi că pot apărea întârzieri.
Potrivit Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Giurgiu, informațiile privind restricțiile au fost transmise de autoritățile bulgare prin intermediul Centrului Comun de Contact Giurgiu.
În perioada 19 octombrie, ora 09:00 – 22 octombrie 2026, ora 17:00, banda din dreapta a podului va fi închisă pentru desfășurarea lucrărilor. Pe durata intervențiilor, circulația în ambele sensuri se va desfășura alternativ pe banda din stânga. Trecerea vehiculelor va fi dirijată de personalul desemnat, fiecare sens urmând să circule pe rând, la intervale de aproximativ 20 de minute.
A doua perioadă de restricții este programată între 26 octombrie, ora 09:00, și 29 octombrie 2026, ora 17:00. De această dată, banda din stânga va fi închisă, iar traficul în ambele sensuri va fi preluat alternativ de banda din dreapta. Circulația va fi organizată în aceleași condiții, cu dirijarea vehiculelor la intervale de aproximativ 20 de minute.
ITPF Giurgiu a anunțat că va colabora cu autoritățile competente din România și Bulgaria pentru gestionarea traficului și reducerea aglomerației în zona de frontieră pe durata lucrărilor.
Șoferii care intenționează să tranziteze Podul Prieteniei sunt sfătuiți să își planifice din timp deplasările și să ia în calcul posibile creșteri ale timpilor de așteptare. De asemenea, aceștia trebuie să respecte indicațiile polițiștilor și ale personalului care dirijează circulația.




























0 Comentarii