# Standarde europene la Compartimentul de Primiri Urgenţe. De curând, la Spitalul Militar de Urgență ”Dr. Ion Jianu” din Pitești s-au încheiat mai multe investiții de anvergură în ceea ce privește sistemul sanitar. Putem lesne observa că dacă la celelalte unități medicale din județ lucrurile în ceea ce privește modernizarea și reamenajarea au stagnat, la Spitalul Militar Pitești, chiar dacă este încă criză, s-a reușit o performanță demnă de invidiat. Astfel că întreg parterul unității medicale despre care vorbim a fost reamenajat în totalitate, iar Compartimentul de Primiri Urgențe a ajuns la standarde europene. Totul este nou, totul este curat și fiecare angajat al spitalului poartă uniformă specifică unității medicale. Aparatura specifică unui compartiment medical de primiri urgențe este una pe măsură, iar personalul medical este unul cât se poate de profesionist, amabilitatea și interesul față de pacient aflându-se pe primul plan. Încă de la recepție, pacientul este primit așa cum ar trebui primit în orice unitate medicală modernă care se respectă și apoi îndrumat acolo unde trebuie să meargă în funcție de simptomele fiecăruia. În plus, trebuie menționat că pe aceste vremuri de criză pacientul nu trebuie să vină de acasă cu medicamente, Spitalul Militar asigurând toată gama de medicamente necesare pacienților. Mai mult decât atât, de reținut că deși are contract doar cu casa de asigurări de sănătate Opsnaj, Spitalul Militar de Urgență ”Dr. Ion Jianu” Pitești are porțile deschise către toată comunitatea locală și județeană, atât militară, cât și civilă. În concluzie, iată că și la Pitești putem vorbi de o unitate medicală ultramodernă, care respectă în totalitate standardele europene și, cel mai important, respectă și tratează pacientul așa cum trebuie. M.I.




0 Comentarii