Web Analytics

articol scris sâmbătă, 05 septembrie 2026

Seara Lampioanelor la Pitești, în Parcul Ștrand. „O lumină pentru un copil”

Piteștiul se pregătește pentru o seară cu lumină, culoare, emoție și solidaritate - reamintește Primăria municipiului. Cea de-a doua ediție a evenimentului caritabil „Dream’s Light – Seara Lampioanelor”, organizat de PSIHOACADEMY, va avea loc sâmbătă, 5 septembrie, în Parcul Ștrand (orele 17-23).

Organizatorii îi invită pe copii, părinți, bunici, adolescenți și prieteni să petreacă împreună o seară specială, inspirată din povestea „Rapunzel”. Cei mici se vor bucura de pictură pe față, jocuri interactive, dans, mini-disco și activități de divertisment, iar programul va fi completat de momente artistice și muzicale. În jurul orei 20:00, odată cu lăsarea întunericului, participanții vor putea urmări, în aer liber, filmul „Rapunzel”.

Dar, mai presus de toate, Dream’s Light este despre solidaritate și despre copiii care au nevoie de sprijin - transmite municipalitatea. Fondurile strânse prin achiziționarea kiturilor de lampioane vor fi direcționate către terapiile și tratamentele necesare copiilor cu dizabilități și copiilor care întâmpină dificultăți comportamentale și au nevoie de intervenție psihologică.

Fiecare lampion va purta o dorință, o speranță și, mai ales, un gest concret de ajutor. Momentul culminant al serii va fi lansarea lampioanelor pe apă, într-un spectacol simbolic al luminii și al dorințelor.

„Pentru siguranța participanților și protejarea mediului, lansarea lampioanelor în aer este strict interzisă. Lampioanele vor fi utilizate exclusiv în cadrul evenimentului și lansate doar pe apă, conform indicațiilor organizatorilor” - se mai arată în comunicatul Primăriei.

Aproximativ 100 de voluntari PSIHOACADEMY contribuie la organizarea evenimentului și la pregătirea lampioanelor.

Prima ediție a reunit aproximativ 1.500–2.000 de participanți, iar succesul acesteia a demonstrat cât de puternică poate fi o comunitate atunci când se unește pentru o cauză bună.

✨ Pe 5 septembrie, aprindem împreună lumina speranței!

„Vă invităm să fiți alături de comunitatea piteșteană la Dream’s Light – Seara Lampioanelor și să transformăm fiecare dorință într-un gest de solidaritate. Un lampion. O dorință. Un ajutor. O lumină pentru un copil” - transmit organizatorii.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nereguli la Spitalul Municipal Toplița: dezinfectanți expirați, descoperiți de inspectorii DSP

Spitalul Municipal Toplița a fost sancționat de Direcția de Sănătate Publică Harghita, după ce inspectorii au descoperit stocuri de produse […] Citește!

Argeș. 163.350 salariați la finele lunii iunie 2026. Câți bani au luat

La sfârșitul lunii iunie a acestui an, în Argeş activau 163.350 salariați, în scădere cu 178 persoane (-0,11%) față de efectivul salariaților […] Citește!

Un bărbat a fost atacat de o ursoaică după ce mașina în care se afla a lovit animalul. A ajuns la spital

Un bărbat de 74 de ani a ajuns la spital după ce a fost atacat de o ursoaică, în urma […] Citește!

Peste 700.000 de copii primesc 500 de lei pentru sprijin educațional. Ce trebuie să facă părinții

Peste 700.000 de copii din familii dezavantajate beneficiază de un sprijin educațional de 500 de lei în anul școlar 2026–2027. […] Citește!

Seara Lampioanelor la Pitești, în Parcul Ștrand. „O lumină pentru un copil”

Piteștiul se pregătește pentru o seară cu lumină, culoare, emoție și solidaritate - reamintește Primăria municipiului. Cea de-a doua ediție […] Citește!

Primarul Nicolae Velcea: „Clopoțelul sună din nou, iar noi suntem pregătiți să-i primim pe cei mai importanți oaspeți ai comunității: copiii!”

Înainte de începerea unui nou an școlar, Nicolae Velcea, primarul din Ștefănești, îi asigură pe părinți, pe elevi și pe […] Citește!

Tabără pe litoral, organizată de Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului pentru 85 de copii și adulți

În perioada 31 august – 3 septembrie, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a organizat, în al doilea an consecutiv, o tabără […] Citește!

ANPC a dat amenzi de peste 3,6 milioane de lei în doar cinci zile. Ce nereguli au găsit inspectorii

Peste 1.300 de operatori economici au fost verificați de comisarii ANPC în perioada 31 august – 4 septembrie 2026. În […] Citește!

Starea de alertă de la Praid se prelungește din nou. Restricțiile rămân în vigoare până în octombrie

Autoritățile din Harghita mențin măsurile speciale la Praid, după inundarea Salinei în 2025. Starea de alertă va rămâne activă încă […] Citește!

Buzău: peste 600 de oi și capre vor fi sacrificate după izbucnirea unui focar de variolă

Autoritățile sanitar-veterinare au început sacrificarea întregului efectiv dintr-o exploatație din Luciu, după confirmarea unui focar de variolă ovină și caprină. […] Citește!

Peste 700.000 de copii au primit bani pentru școală. Programul cardurilor de 500 de lei continuă și în 2026-2027

Sprijinul educațional acordat copiilor din familii dezavantajate continuă și în noul an școlar. Pentru 2025-2026, aproape 702.000 de copii au […] Citește!

INS: Turismul românesc a crescut puternic în iulie, dar bilanțul primelor șapte luni rămâne pe minus

Luna iulie a adus mai mulți turiști în unitățile de cazare din România, însă rezultatele cumulate de la începutul anului […] Citește!

Omul săptămânii

Ștefan Picu

Opinie

Ultima oară: s-a aşezat pe bancă şi şi-a aprins o ţigară…

Din ediția tipărită

Consilierul Tiberiu Irimia, președinte al OMD – Visit Pitești. Pași importanți pentru dezvoltarea turismului

Piteștiul își deschide un nou capitol în turismul local prin infiintarea Organizației de Management al Destinației, Visit Pitești. Iar președinte […] Citește!

Un comisar contraatacă! Sancționat de Inspectorat după o condamnare pentru condus sub influența alcoolului, Aliodor Duță a blocat sancțiunea administrativă impusă de IPJ

Condamnat la începutul acestui an după ce a fost depistat în trafic sub influența alcoolului, comisarul șef Aliodor Duță, de […] Citește!

Foto-pamflete

Alți zimbri vor ajunge din Suedia și Germania în Munții Făgăraș

Nu mai puțin de șapte viței de zimbru s-au născut în prima jumătate a acestui an în zonele în care […] Citește!

Grindeanu l-a invitat la Sinaia pe deputatul argeşean Dorin Popa

La Sinaia, politica românească a demonstrat încă o dată că poate supraviețui oricărei crize. Chiar și atunci când guvernul este… […] Citește!

Și Loteria Română se pregătește de proces cu Câmpulungul

Interzicerea păcănelelor pe raza municipiului muscelean a determinat operatorii de jocuri de noroc să reacționeze, inițial prin plângeri prealabile către […] Citește!

Foto-pamflete

Rămas fără post, administratorul public de la Stâlpeni se judecă cu primarul

S-au înmulțit numărul proceselor prin care cei afectați de reorganizarea administratică impusă de Guvern solicită suspendarea și anularea măsurilor luate […] Citește!

Exemplu de devotament față de șef! Șeful PSD Rucăr nu-l lasă pe șeful Mînzînă să pice la mijloc în scandalul transportului spre Sătic

Problemele cu transportul de persoane pe rutele Câmpulung-Rucăr-Sătic și Câmpulung-Rucăr-Podu Dâmboviței au fost ridicate de consilierul rucărean Gabriel Idor și […] Citește!

Salarii pe plus şi pe minus la Bughea de Jos

Curtea de Conturi a încheiat recent o misiune de audit la Bughea de Jos privitoare la situațiile financiare la finalul […] Citește!