”Oamenii DACIEI’’ – interviuri de Cristina Rousseau (68)
Este și acum acel amfiteatru. Și eu am audiat cursuri acolo…
- Ca la școala profesională, am avut noroc de o schimbare, astfel că la începutul anului I de facultate a apărut o modificare în cadrul Institutului Politehnic și m-am trezit că sunt repartizat la Facultatea de Construcții de Mașini. Dacă aveam ghinionul să rămân la Mecanică Agricolă trebuia, în final, să lucrez în vreun S.M.T. sau C.A.P., să mă ocup de mașini agricole sau mă întorceam la uzina din Plopeni la o secție murdară, întunecoasă și plină de noxe, numită „7 agricol”, o secție ce confecționa pluguri și alte multe utilaje agricole de foarte mari dimensiuni. Un alt lucru foarte important pentru mine: am fost trimis la facultate și susținut cu bursă de întreprindere, conform unui Decret de lege, bursă în valoare de 300 de lei pe lună. Am avut noroc să port halat alb ca inginer mecanic proiectant, iar apoi, printr-o împrejurare fericită, am ajuns să lucrez ca analist-programator în domeniul prelucrării automate a datelor, cu primul calculator electronic Felix C-256 fabricat în România.
D-le Toader, care sunt primele amintiri legate de Uzina Dacia?
- Începuseră defrișările de pe un platou din comuna Colibași, platou ce se învecina cu o uzină de piese auto construită cu mulți ani în urmă de către nemți. Uzina veche se numea U.P.A.C. „Vasile Tudose” (Uzina de Piese Auto Colibași). Pot spune că am participat de la „firul ierbii” în procesul nașterii impunătoarei uzine de autoturisme și prima din țara noastră și mă mândresc cu această unică ocazie pe care am avut-o în cariera mea de tânăr inginer. Am fost numit prin decizia conducerii uzinei inginer în cadrul serviciului de investiții. Astfel că la nașterea întreprinderii Dacia am contribuit și eu din plin, find însărcinat ca diriginte de șantier pentru Hala Montaj general și Vopsitorie–linia Tunzini. Ca diriginte de șantier, am avut șansa să lucrez cu un constructor serios care îmi raporta detaliat fazele de execuție și mai ales așa-numitele „lucrări ascunse”. La început am avut emoții, erau foarte mulți bani în joc, dar, cu timpul, încrederea între mine ca beneficiar și constructor, o mare întreprindere din Brașov, a fost la cote înalte și m-am bucurat enorm când am reușit, după circa doi ani, să se dea în funcțiune cele două mari secții descrise mai sus fără să mi se reproșeze că am plătit bani în plus pe lucrări neexecutate. Doamne, cât de corect se lucra la acea vreme! După investiții am activat în proiectare, unde halatul alb era purtat cu mândrie de inginerii proiectanți.
Nu vreau să mă laud, dar realizările mele cred că au fost remarcate și, având și un dosar de cadre „beton”, m-am pomenit că sunt propus să merg în Italia, la o firmă pentru specializare în orașul Bologna. Firma Samputensili din Bologna era recunoscută international, ea lucrând pentru americani, germani și francezi. În două luni de specializare m-am străduit să-mi însușesc algoritmi de proiectare pentru sculele necesare nouă și pentru care fusesem trimis. Într-un caiet am notat toate formulele și modalitățile de calcul. Acest caiet special îl păstrez ca pe o relicvă scumpă mie.
0 Comentarii