Polițiștii din Mioveni, sub supravegherea procurorului de caz, au efectuat cercetări într-o cauză penală privind săvârșirea a două infracțiuni de înselăciune și au reșinut un bărbat din oraș.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Argeș, pe 4 mai 2026, bărbatul, în vârstă de 29 de ani, din Mioveni, s-ar fi prezentat la o casă de amanet, unde, anterior, amanetase un telefon mobil, iar sub pretextul transferării unor aplicații, ar fi solicitat acces la telefoane mobile aflate în custodia reprezentantului societății, împrejurare în care ar fi înlocuit telefonul funcțional cu alt terminal, nefuncțional, însușindu-și telefonul amanetat anterior.
A doua zi, pe 5 mai, cel în cauză a procedat în același mod la o altă casă de amanet.
La data de 13 iulie 2026, în baza probatoriului administrat, polițiștii au luat măsura reținerii lui pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.
Iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care faptele au fost săvârșite și luarea măsurilor ce se impun.
Citește și: Atenție! Trageri în poligonul temporar din Mioveni


























0 Comentarii