
AUR a decis să declanșeze procedura de suspendare a președintelui Nicușor Dan și va începe negocieri cu celelalte partide pentru a obține numărul necesar de semnături.
Totodată, formațiunea condusă de George Simion a hotărât să nu susțină viitorul guvern și să promoveze organizarea alegerilor anticipate. Pentru ca solicitarea de suspendare să poată fi depusă la Birourile permanente reunite ale Parlamentului este nevoie de semnăturile a cel puțin 155 de parlamentari. AUR dispune de aproximativ 90 de parlamentari, ceea ce înseamnă că are nevoie de încă 65 de semnături din partea altor formațiuni.
„Dacă o să-l desemneze pe Grindeanu (premier – n.r.), o să semneze și ei”
Bogdan Velcescu, deputat de Argeș al AUR, ne-a spus că luni, 8 iulie (ora 11:27), erau strânse deja 130 de semnături. „Încă așteptăm după ăștia de la USR și PNL să se hotărască. Avem la momentul ăsta 130 de semnături. E nevoie de 155 semnături. Adică am luat neafiliați, PACE, S.O.S., tot ce s-a putut discuta în stânga și în dreapta și mai stăm în cei de la PNL și USR. Ei decid dacă se inițiază discuția. Ei acum folosesc chestia asta ca pe o armă de negociere cu Nicușor. Dacă o să-l desemneze pe Grindeanu (premier – n.r.), o să semneze și ei. Deci, mingea e la PNL și la USR” – ne-a spus Bogdan Velcescu, deputatul AUR adăugând că „practic, PSD îl apără pe Nicușor prin refuzul de a semna pentru suspendare”.
Citește și Parlamentarii AUR nu intră în vacanță! „AUR te aude!” în județe



0 Comentarii