Sâmbătă, 4 iulie, polițiștii din Buzoești au depistat un bărbat în vârstă de 51 de ani, din Recea, care transporta lemne cu un tractor cu remorcă, pe DJ 504, pe raza localității de domiciliu.

Potrivit Biroului de presă al IPJ Argeș, în urma verificărilor a rezultat că omul nu avea documente de proveniență sau de însoțire a materialului lemnos.
Cu sprijinul unui specialist silvic a rezultat că în mijlocul de transport se afla un volum de 1,665 mc de material lemnos, de esență cer (din aceeași familie cu stejarul).
Ca urmare a abaterii constatate, cel în cauză a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 171/2010 privind contravențiile silvice, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat reprezentanților Ocolului Silvic Costești.
Citește și: Argeș. 182 căsătorii și 54 divorțuri, în aprilie 2026
Citește și: Un băiat rămas fără familie la cutremurele din Venezuela a cerut un abțibild cu Ronaldo. Ce a primit



0 Comentarii