Web Analytics
scris vineri, 03.07.2026

Tragedie cumplită la o trecere la nivel cu calea ferată: două femei au murit, iar doi copii au fost transportați la spital cu elicopterele SMURD

Un accident feroviar deosebit de grav s-a produs vineri, în localitatea Murgeanca din județul Ialomița, unde un tren de călători a izbit violent un autoturism în care se aflau patru persoane. Impactul s-a soldat cu moartea a două femei, în timp ce doi copii au fost răniți grav și transportați de urgență la spital cu elicopterele SMURD.

Accidentul a fost semnalat în jurul orei 11:00, iar la locul tragediei au fost mobilizate numeroase forțe de intervenție. Pompierii au intervenit cu autospeciale de stingere și descarcerare, iar echipajele medicale au fost sprijinite de două ambulanțe și de două elicoptere SMURD, trimise din București și Constanța.

La sosirea salvatorilor, două femei și un copil de șase ani erau blocați în autoturismul complet distrus, în timp ce un alt minor, în vârstă de 10 ani, fusese proiectat în afara mașinii în urma impactului.

După operațiunile de descarcerare, medicii au constatat că cele două femei, în vârstă de 27 și 50 de ani, aveau răni incompatibile cu viața și au fost declarate decedate la fața locului.

Copilul de 10 ani a fost găsit inconștient, însă cu semne vitale. Acesta a fost stabilizat de echipele medicale și transportat cu un elicopter SMURD la un spital din Constanța.

Situația celui de-al doilea copil a fost și mai critică. Băiatul de șase ani, scos dintre fiarele contorsionate ale autoturismului, era inițial în viață, însă a intrat ulterior în stop cardio-respirator. Medicii au început imediat manevrele de resuscitare și au reușit să îl readucă la viață, după care acesta a fost preluat de elicopterul SMURD din București și transportat de urgență la spital.

Autoritățile au precizat că niciunul dintre pasagerii aflați în tren nu a fost rănit și nu a necesitat îngrijiri medicale.

Polițiștii și procurorii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia și dacă au fost respectate toate regulile de circulație la trecerea la nivel cu calea ferată.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită