Web Analytics
scris luni, 29.06.2026

Noi agenți de poliție la IPJ Argeș. Toți au medii de absolvire peste 9

Șase absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina, care se alătură colectivului instituției, au fost întâmpinați, astăzi, 29 iunie 2026, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș.

După parcurgerea etapelor organizatorice, tinerilor polițiști le-a fost prezentată importanța valorilor de care trebuie să țină cont în contextul interacțiunilor cu cetățenii, precum munca în echipă, colegialitatea, disciplina, dedicarea, profesionalismul, fermitatea și imparțialitatea.

Cei 6 agenți de poliție au fost repartizaţi la structuri de ordine publică, în cadrul Secțiilor de Poliție Rurală Poiana Lacului, Rociu, Domnesti, Albeștii de Argeș, Schitu Golești și în cadrul Poliției Municipiului Câmpulung, din cadrul Inspectoratului.

Aceștia își vor prelua atribuțiile de serviciu, iar pentru o perioadă de șase luni vor beneficia de tutelă profesională, sub îndrumarea colegilor cu experiență.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Argeș îi felicită pentru rezultatele obținute, toți cei șase având medii de absolvire peste 9, transmit gânduri bune noilor colegi și îi încurajează să abordeze cu încredere misiunile care îi așteaptă!

Pentru cei interesați, precizăm că sesiunile de admitere în unitățile de învățământ ale Poliției Române se regăsesc pe site-ul MAI: https://www.mai.gov.ro/cariera/institutii-de-invatamant-formare-profesionala/, precum și la sectiunea Carieră de pe site-urile Poliției Române ( https://www.politiaromana.ro/ro ), Inspectoratelor de Poliție Județene (exemplu: https://www.ag.politiaromana.ro ), sau pe site-urile proprii ale unitatilor de învățământ în cauză.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fugiţi de BAC!

Vă mai aduceți aminte de celebrul Chinezul, cel care staționa aproape mai mereu în stația de taximetre de la Centrul de Calcul din Pitești cu mașina...