Web Analytics
scris sâmbătă, 27.06.2026

Cai umiliți la Târgul Expozițional de la Satu Mare

Asociația Kola Mariola a tras un semnal de alarmă: „Avem mesageria plină cu imagini ale acestui individ, participant la Târgul Expozițional de Cai Medieșu Aurit – Satu Mare din 20 iunie 2026.

Ne-am uitat și noi la fotografiile celorlalți proprietari de cai participanți. Cai frumoși, bine întreținuți, iar în multe dintre imagini se vede conexiunea dintre cal și om, mândria pe care o au față de exemplarele lor. Apoi ne uităm la acest individ, castrat emoțional, care a ales să își umilească caii. Probabil așa cred el că este un bărbat puternic. Noi l-am numi impotent.
Din punctul nostru de vedere, un astfel de comportament s-ar putea încadra cu ușurință la rele tratamente aplicate animalelor, iar dacă autoritățile se fac iar nu văd acest lucru, atunci măcar organizatorii unor astfel de târguri ar trebui să nu mai accepte participarea unor persoane care găsesc în umilirea și exploatarea cailor o formă de distracție.

Citește și Mihai Coteț anunță o nouă direcție pentru PNL Argeș: „Nu mă interesează să câștig dispute interne, ci să reconstruim o organizație puternică”

Din păcate, tot la astfel de târguri am văzut de-a lungul timpului cai supuși unor chinuri greu de imaginat, forțați să tragă greutăți peste puterile lor, în timp ce autoritățile au rămas complet dezinteresate să oprească aceste practici și să sancționeze abuzurile.

Cred că cel mai cunoscut exemplu este cazul lui Falko, calul care a murit de epuizare la un astfel de concurs.

Facem această postare pentru a trage, încă o dată, un semnal de alarmă.

Calul este o ființă nobilă, care, deși are prin natura sa o forță capabilă să doboare un om, alege să fie supus, tolerant și loial. Alege să își pună puterea în slujba omului și, de multe ori, se lasă exploatat până la epuizare de indivizi care se cred rasa supremă de la capătul unui bici.

Puteți trimite sesizări către IPJ Satu-Mare la
https://sm.politiaromana.ro/ro/petitii-online

De aici au fost preluate cele două poze
https://www.facebook.com/photo/?fbid=122294450198210474&set=a.122288651948210474″

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fugiţi de BAC!

Vă mai aduceți aminte de celebrul Chinezul, cel care staționa aproape mai mereu în stația de taximetre de la Centrul de Calcul din Pitești cu mașina...