Web Analytics
scris vineri, 19.06.2026

Tânăr din Curtea de Argeș, drogat la volan. S-a ales cu dosar penal și fără permis

Conducător auto scos din trafic de polițiștii rutieri din Curtea de Argeș, după ce a fost depistat conducând sub influența unei substanțe psihoactive! În ziua de 15 iunie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș au depistat un tânăr de 20 de ani, din Curtea de Argeș, care conducea un autoturism pe str. Rm. Vâlcea de pe raza localității de domiciliu, iar cu ocazia verificărilor au rezultat indicii cu privire la posibilul consum de substanțe cu efect psihoactiv, fapt pentru care polițiștii rutieri l-au testat pe cel în cauză cu aparatul din dotare, rezultatul fiind pozitiv pentru o substanță psihoactivă.

Citește și Societate comercială din Bascov cu obiect de activitate în domeniul silvic sancționată de poliție

Conducătorul auto în cauză a fost însoțit la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice de sânge și urină, pentru efectuarea analizelor de laborator care să stabilească dacă sunt îndeplinite condițiile pentru răspunderea penală, prin stabilirea prezenței substanței în organism.

Ulterior, ca urmare a comunicării rezultatului analizelor de laborator, a fost confirmată prezența substanței detectate cu ocazia testării efectuate în trafic. În cauză a fost înregistrat dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența unei substanțe psihoactive, conform art. 336 alin. 2 din Codul Penal, pentru conducătorul auto depistat fiind eliberată dovadă înlocuitoare a permisului de conducere, fără drept de circulație.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fugiţi de BAC!

Vă mai aduceți aminte de celebrul Chinezul, cel care staționa aproape mai mereu în stația de taximetre de la Centrul de Calcul din Pitești cu mașina...