Membrii Adunării Eparhiale a mirenilor din Eparhia Caransebeșului anunță că l-au ales pe Adrian Dumbravă, manager al Spitalului Județean de Urgență Pitești, drept membru mirean în Adunarea Națională Bisericească, pe o perioadă de patru ani.

Potrivit unei comunicări a respectivei Eparhii, semnate Preasfinția Sa Episcopul Lucian al Caransebeșului, alegerea lui Adrian Dumbravă în acest foarte important for bisericesc a avut loc joi, 11 iunie, la reședința episcopală din Caransebeș, județul Caraș-Severin.
Vă reamintim că între managerul Adrian Dumbravă, originar din Caransebeș, și părintele episcop Lucian există o trainică prietenie. În virtutea acestei apropieri de suflet, dar și cu binecuvântarea ÎPS Calinic, arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, PS Lucian a venit în Argeș în decembrie 2024.
Atunci, pe 5 decembrie, acesta a oficiat o slujbă la biserica din curtea Spitalului Judean și a vizitat o parte dintre bolnavii internați în unitatea medicală. Apoi, pe 6 decembrie, de Sfântul Nicolae, la Biserica „Sfânta Vineri” din Pitești, părintele episcop a oficiat Sfânta Liturghie. În fine, pe 7 decembrie, de Sfânta Filofteia, PS Lucian al Caransebeșului a slujit, împreună cu Înaltpreasfinția Sa Calinic Argeșeanul, la Curtea de Argeș.
De notat că managerul Adrian Dumbravă a fost invitat de ÎPS Calinic, vineri, 19 iunie, la Palatul Arhiepiscopal din Curtea de Argeș, pentru a participa la ședința Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului.





0 Comentarii